Marius, fostul „copil al străzii”, n-a uitat de săracii Caransebeșului



Poreclit „Marius – copilul străzii”, Emil Constantin a locuit mai demult timp de doi ani pe străzile Caransebeșului. După aceea, soarta i-a fost favorabilă, iar zilele trecute, fiind perioada de dinainte de sărbătoarea Paștelui, el a venit cu 100 de porții de mâncare și plăsuțe cu dulciuri pentru nevoiașii Caransebeșului. A fost prezent la Cantina de ajutor social a municipiului și primarul Felix Borcean, care i-a mulțumit lui Emil Constantin pentru gestul de suflet și l-a asigurat că va găsi tot timpul sprijin la administraţia locală.
„Sunt mulți care nu au ce pune pe masă… Vine Paștele și poate unii nu au nicio ciorbă de cartofi. Eu vreau să le aduc acestor oameni un zâmbet frumos când primesc un pachet, așa cum m-am bucurat și eu acum 18 ani când am stat pe străzi, în Caransebeș, timp de doi ani, nu am avut locuință niciodată, așa că nu aveam cum să uit de Caransebeș, iubesc Caransebeșul. De fiecare dată când primeam un suc, o ciocolată, eram cel mai fericit… Acum întorc acele gesturi, să-i fac eu pe cei nevoiași să râdă și să zâmbească. Mulțumesc și domnului primar Felix Borcean pentru colaborare, a fost impresionat de ceea ce vreau să fac pentru familiile necăjite, fiindcă nu pot să uit niciodată de omul necăjit”, a spus Emil Constantin. (M. Doman)

Lasă un comentariu