Marcel Vela, primar, tată şi socru mic:


CITIŢI ÎN EDIŢIA DE JOI

Marcel Vela, primar, tată şi socru mic:

„Vă doresc Casă de Piatră, tot Binele din lume, toate Binecuvântările din Cer şi copii frumoşi!”

Sâmbătă, 3 noiembrie, Caransebeşul a fost scena unui eveniment mult-aşteptat, despre care s-a vorbit îndelung încă înainte cu cel puţin o lună: unica fiică a primarului Marcel Vela, Andra, s-a căsătorit cu alesul inimii sale, Cristian Dragomir. Cununia civilă a fost oficiată la Primăria municipiului, de însuşi primarul, tatăl şi socrul mic, Marcel Vela. „Vă doresc Casă de Piatră, tot ce este mai frumos pe Pământ, tot Binele din lume, toate Binecuvântarile din Cer, copii frumoşi şi sănătoşi, spre bucuria noastră!”, le-a urat el Andrei şi lui Cristian.

Tânăra mireasă a fost apoi condusă la altar de tatăl său, pe un covor alb-roşu, din petale de trandafir, ceremonia religioasă având loc la Catedrala Episcopală şi fiind oficiată de un sobor de preoţi avându-l în frunte pe PSS Lucian, Episcopul Caransebeşului. Naşi au fost Daniel Chiţoiu, ministrul Economiei, şi soţia sa, Laura.

Petrecerea care a urmat a fost găzduită, într-un cadru select şi rafinat, de Salonul „Franz Josef” al Restaurantului „Imperial”, unde au fost prezente nume sonore din politică şi administraţie, sport şi mediul de afaceri, dar şi rude şi numeroşi prieteni ai mirilor.