Marcel Vela, candidat la preşedinţia Consiliului Judeţean!


…Dar numai după o dezbatere publică pe care o va avea cu cetăţenii Caransebeşului

Uniunea Social-Liberală a dat recent publicităţii lista candidaţilor la Consiliile judeţene şi la Primăriile municipiilor reşedinţă de judeţ. Iată însă că, după ce, timp de mai multe luni, candidatul oficial al USL la conducerea judeţului a fost omul de afaceri Ioan Popa – preşedintele PNL Reşiţa –, acum Uniunea l-a desemnat în această postură pe preşedintele liberalilor cărăşeni, Marcel Vela, primarul municipiului Caransebeş.

Există şi o explicaţie pentru această rocadă: datorită faptului că, săptămâna trecută, Executivul a stabilit alegerile locale pentru data de 10 iunie, Ioan Popa nu mai poate candida, deoarece este îngrădit de clauzele contractului încheiat cu acţionarii Pangram – Monte Banato pentru funcţia de manager al companiei, contractul fiind valabil până la sfârşitul acestui an. Luând act de situaţia survenită, Biroul Politic Central al PNL l-a desemnat pe Marcel Vela, preşedintele Filialei PNL Caraş-Severin, drept candidat al USL la preşedinţia Consiliului Judeţean. O decizie finală va fi luată însă doar la Congresul PNL, care va avea loc în 7 aprilie, dată până la care Marcel Vela intenţionează să organizeze o dezbatere publică pentru a consulta cetăţenii Caransebeşului cu privire la posibilitatea candidaturii sale la preşedinţia Consiliului Judeţean şi retragerea din funcţia de primar.

„Mă simt onorat de această nominalizare şi aştept punctul de vedere al susţinătorilor mei din Caransebeş, această consultare fiind necesară, având în vedere proiectele de dezvoltare aflate în derulare şi noile investiţii, atât româneşti, cât şi străine, care vor crea numeroase locuri de muncă în municipiul de pe Timiş şi Sebeş“, a declarat Marcel Vela.

Ioan Popa şi-a exprimat regretul pentru această situaţie neprevăzută, precum şi susţinerea totală pentru noul candidat al Uniunii Social-Liberale la scrutinul din 10 iunie.

Sonia BERGER