Mănăstirea Poiana Mărului şi-a sărbătorit hramul



Și în acest an, sărbătoarea „Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul” a debutat pentru Mănăstirea Poiana Mărului cu procesiunea din Parohia Măru până la acest așezământ monahal. Există frumoasa tradiție ca, încă din ajunul hramului, să înceapă manifestările prilejuite de acest eveniment prin procesiunea cu Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului din Parohia Măru, ce datează din anul 1520.
Un sobor de preoți a săvârșit o slujbă de mulțumire în Biserica parohială din Măru, după care a urmat procesiunea cu icoana până în stațiunea Poiana Mărului. În continuare, icoana a fost așezată lângă altarul de vară al mănăstirii, unde toți credincioșii și pelerinii s-au putut ruga Maicii Domnului și Sfântului Ioan Botezătorul, participând la Slujba Vecerniei cu Litie, Utrenia, Taina Sfântului Maslu și rugăciunile de dezlegare.
În ziua hramului, Sfânta Liturghie a fost oficiată de PS Lucian, Episcopul Caransebeșului, tot în altarul de vară al mănăstirii, moment la care au participat câteva sute de pelerini din întreg Banatul, dar și din alte zone ale țării noastre. De asemenea, au fost prezenți copii și tineri participanți la Tabăra din inima satului în parohiile Măru și Zăvoi, un program duhovnicesc și educațional pe care Episcopia Caransebeșului îl desfășoară în această vară în mai multe localități.
În contextul anului omagial al pastorației persoanelor vârstnice, la finalul Sfintei Liturghii, două familii din satul Poiana Mărului, ce împlinesc aproximativ 60 de ani de căsătorie, au primit din partea Preasfințitului Lucian, dar și din partea administrației locale, diplome de excelență, Noul Testament cu Psalmi și plachete, ne-a informat Episcopia Caransebeşului. (Foto: Episcopia Caransebeşului)
Ştefan ISAC