Mai plăteşte şi Enel-ul câteodată…


Încălcarea proprietăţii şi a legilor în vigoare trebuie sancţionată. Chiar şi în cazul SC Enel Distribuţie Banat SA Timişoara. Aşa şi-a spus Petru Vasilescu, din Cruşovăţ, care a constatat, cu stupoare, la începutul anului 2010, că aproximativ 200 mp, din cei peste 300 pe care-i deţine în proprietate, nu mai pot fi folosiţi, pentru că au fost ocupaţi, fără ştiinţa lui, de un punct de transformare al SC Enel Distribuţie Banat SA. Disperat, omul a cerut justiţiei să se pronunţe. Din octombrie 2010, după mai multe termene, instanţa judecătorească din Caransebeş i-a dat câştig de cauză reclamantului. Potrivit avocatului Ciprian Mocanu – cel care a reprezentat în instanţă reclamantul, în Dosarul 1693/208/2010 – SC Enel Distribuţie Banat SA este obligată acum la plata sumei de 800 de lei lunar, cu titlu de despăgubiri pentru lipsă de folosinţă imobil, de la data introducerii acţiunii, adică din 13 mai 2010. De precizat că obligaţia de plată se face pe toată durata existenţei Punctului de Transformare nr. 7326 Cruşovăţ, amplasat pe terenul evidenţiat în CF 30078 Cornea, nr. cad./nr. top 30078, de 360 mp, de pe raza localităţii Cruşovăţ.

De asemenea, instanţa a mai obligat pârâta şi la plata sumei de 2.076 de lei, drept cheltuieli de judecată către reclamant. (T. Mesner)