Horoscop


Berbec

Chestiunile profesionale vor fi prioritare, căci este posibil să aibă loc schimbări în cadrul instituţiei sau firmei la care lucraţi. N-ar fi exclus nici să vi se repartizeze noi responsabilităţi, semn că superiorii vă apreciază eforturile. La sfârşitul intervalului veţi avea parte de o surpriză extrem de plăcută. Pe plan financiar nu staţi prea bine şi nu reuşiţi să faceţi faţă tuturor cheltuielilor.  

Taur

Veţi fi mai cufundat în propriile probleme decât de obicei, dar cum şansele ca totul să se rezolve în favoarea dv. sunt mari, nu aveţi motive să fiţi îngrijorat. La serviciu veţi putea finaliza un proiect mai complicat, la care aţi colaborat cu mai mulţi colegi. În ceea ce priveşte relaţia cu persoana iubită, încercaţi pe cât posibil să nu vă implicaţi în discuţii în contradictoriu.

Gemeni

Situaţia financiară va înregistra o îmbunătăţire, ceea ce vă va face mai optimist. Căminul va reprezenta un domeniu spre care se vor îndrepta în mod special interesul şi energia dv. Momentele petrecute în compania celor apropiaţi vă vor remonta. Este posibil ca partenerul să aibă o realizare pe plan profesional, ceea ce va aduce linişte şi stabilitate în cuplu.

Rac

Activităţile intelectuale vă vor permite să vă puneţi în valoare calităţile; în cazul în care veţi avea de dat un examen, rezultatele vor fi cel puţin mulţumitoare. La serviciu va fi mare agitaţie, căci va trebui să finalizaţi unele lucrări înainte de termen. Dacă veţi pleca la drum, este bine să ştiţi că şansa va fi de partea dv., mai ales în ceea ce priveşte chestiunile financiare.

Leu

Activităţile sociale vor fi prioritare pentru dv. în această perioadă. Relaţia cu prietenii se va îmbunătăţi considerabil şi nu vor lipsi ocaziile de a petrece clipe excelente în compania acestora. Energia este sub nivelul obişnuit, aşa că nu este cazul să vă implicaţi în prea multe activităţi practice. Este bine să ştiţi că va trebui să faceţi faţă unor situaţii mai ciudate în această perioadă.

Fecioară

Veţi manifesta o tendinţă spre impulsivitate, ceea ce vă poate aduce în situaţia de a avea conflicte cu cei apropiaţi. Va fi mare agitaţie în familie pentru că vor fi de pus la punct unele chestiuni de interes comun. Ar fi bine să nu încercaţi să vă impuneţi punctele de vedere, mai ales că până la urmă lucrurile vor ieşi aşa cum vă doriţi. Şansa de a câştiga bani există, dar ea este legată de drumuri.  

Balanţă

Aţi putea cunoaşte o persoană care vă va fi de un real folos în viitorul apropiat. Cei căsătoriţi vor avea de lămurit chestiuni importante, dar până la urmă vor reuşi să ajungă la un consens. În a doua jumătate a intervalului veţi putea să vă relaxaţi şi să vă bucuraţi de timpul liber alături de cei dragi. Nu reuşiţi să faceţi ce v-aţi propus, din cauza obstacolelor care vă apar în cale.

Scorpion

Persoana iubită va fi mai sensibilă şi mai suspicioasă decât de obicei şi va trebui să fiţi foarte atent, căci orice vorbă spusă la întâmplare ar putea-o răni. În rest, veţi avea parte de tot felul de evenimente, care vă vor ţine în priză. La începutul intervalului ar putea să apară unele discuţii legate de bani, dar intervenţia unui prieten vă va salva de la o dispută obositoare. Simţul practic vă lipseşte aproape total.

Săgetător

O bună parte din energie o veţi consuma într-o activitate socială, care vă va da ocazia să vă puneţi în valoare calităţile. Un coleg încearcă să-şi impună punctul de vedere şi asta vă deranjează. Nu încercaţi să îl contracaraţi, deoarece nu veţi reuşi decât să vă enervaţi. Fiţi atent la modul în care manevraţi banii, căci puteţi rămâne fără ei. O veste neplăcută în legătură cu o persoană apropiată vă dă peste cap tot programul.

Capricorn

În plan profesional veţi avea unele mici realizări, care vă vor demonstra că nu aţi muncit degeaba în ultimul timp. Sfaturile rudelor apropiate se vor dovedi inspirate şi ar fi bine să ţineţi cont de ele. În această perioadă veţi avea de făcut faţă şi unor activităţi de rutină care vă vor cam plictisi, dar nu aveţi nici o şansă să le ocoliţi. S-ar putea să aveţi o mică problemă sentimentală, care însă se va rezolva repede.

Vărsător

În această perioadă veţi face cheltuieli peste aşteptări în compania persoanei iubite. Contactul cu colaboratorii vă va favoriza din toate punctele de vedere. Aţi putea primi o sumă de bani sau o propunere de colaborare avantajoasă. Oricum, vor începe să se întrevadă, în sfârşit, soluţii de rezolvare a unor probleme financiare. O activitate începută de mai mult timp va fi finalizată.

Peşti


Capacităţile mentale vor atinge un maxim, astfel încât veţi reuşi să găsiţi soluţii la cele mai dificile probleme. La serviciu doriţi să vă afirmaţi cu orice preţ şi acest lucru vă poate crea mici neînţelegeri cu colegii. Şefii vă vor aprecia propunerile şi puterea de muncă, şi n-ar fi exclus să mai apeleze şi altă dată la sugestiile dv. S-ar putea să îi reproşaţi partenerului de viaţă că a cheltuit prea mult.