Lovit în cap şi spânzurat în măr, la Măru


Chiar dacă în redacţie aveam cunoştinţă de faptul că joi, 7 noiembrie, la Măru, în comuna Zăvoi, a fost descoperit un cadavru, bărbatul decedat fiind posibil să fi fost ucis în condiţii suspecte, abia zilele trecute am intrat în posesia unui punct de vedere oficial cu privire la acest eveniment macabre, şi asta deoarece anchetatorii au urmat nişte piste secrete. Marcel Davidescu, în vârstă de 39 de ani, din comuna Domaşnea, tatăl a doi copii, a  fost lovit în cap şi apoi spânzurat într-un măr, pe raza satului Măru. Oamenii legii încearcă să descopere atât asasinul, cât şi mobilul crimei.

„Deoarece la o examinare sumară a cadavrului au fost observate leziuni la nivelul capului, iar în urma necropsiei s-a constatat că moartea acestuia a fost una violentă, poliţiştii, sub coordonarea procurorului, continuă cercetările în vederea stabilirii împrejurărilor în care a avut loc fapta, fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor”, a declarat Ancuţa Cărbunariu, ofiţerul de presă al Poliţiei Judeţului Caraş-Severin.

Conform informaţiilor culese de oamenii legii, Marcel Davidescu se descurca greu cu banii şi lucra cu ziua prin satul Măru. Investigaţiile continuă pentru identificarea autorilor, existând deja conturat un cerc de suspecţi. (B. Naum)