Lotul „Hyperion” – şi în puşcărie, şi cu banii luaţi


În luna decembrie 2012, Tribunalul Dolj pronunţase o sentinţă cel puţin neobişnuită, conform căreia fostul coordonator al Centrului Tutorial Caransebeş al Facultăţii de Drept de la Universitatea „Hyperion” Bucureşti, Nicoleta Gumă, care a îndeplinit şi funcţia de director al Muzeului Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă, arestată de Direcţia Naţională Anticorupţie în 2010, primea o condamnare de un an de închisoare cu suspendare, sub supraveghere pe durata termenului de încercare de trei ani. În aceeaşi cauză şi profesorul Gheorghe Stancu a mai fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare, sub supraveghere pe o durată de patru ani, şi interdicţia de a reveni la catedră mai devreme de un an.

Nicoleta Gumă, Gheorghe Stancu şi studentul Eugen Tacotă, din Oţelu Roşu, au fost reţinuţi în data de 6 iulie 2010, fiind acuzaţi de procurorii DNA de luare şi dare de mită. Cei trei ar fi pretins şi încasat câte 1.500 de euro de la 35 de studenţi ai Centrului Tutorial Caransebeş al Facultăţii de Drept, de la Universitatea „Hyperion” din Bucureşti. În schimbul banilor, studenţii au primit asigurarea că vor obţine diplomele de licenţă fără niciun efort suplimentar. La vremea respectivă, procurorii au cerut recorectarea, de către o comisie a Universităţii Bucureşti, a lucrărilor celor 35 de studenţi care au dat şpagă. După recorectare, niciuna dintre cele 35 de lucrări nu a primit notă de trecere, diferenţele de punctaj fiind cuprinse între 3 şi 7,7 puncte în minus faţă de notele iniţiale. Imediat după aceea, Biroul Senatului Universităţii „Hyperion” a hotărât desfiinţarea activităţii Centrului de înscriere, documentare şi consultanţă Caransebeş.

Iată însă că, zilele trecute, Curtea de Apel Craiova a condamnat-o definitiv pe Nicoleta Gumă la 3 ani şi 6 luni de închisoare, din pedeapsa totală scăzându-se însă cele 6 luni executate de acuzată. În ceea ce îl priveşte pe profesorul Gheorghe Stancu, fost membru în Comisia de susţinere a examenului de licenţă la Facultatea de Drept din cadrul Universităţii „Hyperion”, el a primit o pedeapsă de 4 ani şi 6 luni de închisoare. Eugen Tacotă, studentul care a strâns banii, a fost condamnat, în 2011, la doi ani cu executare , după ce şi-a recunoscut vinovăţia.

Judecătorii craioveni au mai dispus ca Nicoleta Gumă şi Gheorghe Stancu  să restituie în solidar şpăgile primite de la fiecare student, în total  41.300 de euro şi 2.000 de lei. Pe lângă aceste sume, cei doi inculpaţi trebuie să achite şi cheltuielile de judecată.

Sonia BERGER