După 30 de ani, Caransebeşul, din nou în Liga a II-a!


FC Caransebeş – Pandurii Lignitul Tg. Jiu II 3-2 (2-0)

caransebes pandurii 6.jpg caransebes pandurii 11.jpg caransebes pandurii 7.jpg caransebes pandurii 15.jpg caransebes pandurii 14.jpgÎntr-o atmosferă absolut extraordinară, în tribunele Stadionului municipal din Parcul Teiuş luând loc, după estimările Jandarmeriei, aproximativ 2.000 de spectatori, meciul de vineri, 6 iunie, din ultima etapă a play-off-ului Ligii a III-a, dintre FC Caransebeş şi Pandurii II Târgu Jiu, a început cum nu se putea mai bine pentru gugulani. În minutul 3, Artean l-a fentat scurt pe Stegaru, la 18 metri, şi a tras prin surprindere, cu boltă, balonul depăşindu-l pe portarul oaspeţilor, Negrilă, puţin ieşit, şi oprindu-se în plasa porţii gorjene. Se anunţa un meci uşor şi o victorie la fel de facilă, însă într-un final lucrurile nu au stat deloc aşa. Ba dimpotrivă.

Gorjenii le-au creat emoţii gugulanilor, atât celor din teren, cât şi celor din tribune, în minutul 30, când Cocină a recuperat o minge la centrul terenului şi l-a angajat în adâncime pe Şendroiu, acesta a pătruns şi a şutat bine, pe jos, de la 16 metri, dar Haidău a fost la post şi a reţinut.

Gazdele au început să joace tot mai prudent parcă, dând posibilitatea gorjenilor să pună presiune pe apărarea lor. La una dintre aceste faze, în minutul 43, Şendroiu a „furat” o minge spectaculos, cu capul, a pătruns pe stânga, a intrat în careu şi a tras puternic de la 12 metri, dar Haidău a evitat golul, respingând în corner.

Scorul pauzei a fost stabilit în minutul 44, în urma unei lovituri de pedeapsă dictată după ce Săulescu a fost agăţat în careu de portarul Negrilă, penalty-ul fiind transformat de Suru, care l-a executat pe Negrilă cu sânge rece, cu o „scăriţă” spectaculoasă.

Că s-a jucat „pe bune” o dovedeşte şi faptul că în debutul părţii a doua oaspeţii au ieşit hotărâţi să reducă din handicap. În minutul 52, gorjenii au beneficiat de o lovitură liberă de la 25 de metri, puţin lateral-dreapta, şutul excelent plasat de Constantin învingându-l pe Haidău, care nu a putut să scoată mingea din vinclu.

Reacţia gugulanilor a fost fulgerătoare, două minute mai târziu Şandru pătrunzând pe stânga, centrând înalt la bara a doua, reluarea cu capul a lui Săulescu, de la 2 metri, întâlnind butul din stânga al porţii lui Negrilă.

Gorjenii au reuşit să egaleze în minutul 58, după un penalty acordat la o fază în care şutul lui Pârcălabu l-a lovit în braţ pe Roiu, lovitura de pedeapsă fiind transformată cu siguranţă de Dănăricu, care a tras plasat, în stânga lui Haidău.

În aceste condiţii, gugulanii nu mai aveau nimic de pierdut, având în vedere că Becicherecu Mic conducea pe Hunedoara la două goluri diferenţă, aşa că au mizat totul pe cartea atacului. În minutul 61, Şandru a prins un şut sănătos de la 25 de metri, însă mingea a trecut puţin pe lângă ţintă. În minutul 70, Negoescu a pătruns pe dreapta, şutul său la colţul scurt fiind respins în corner de Negrilă.

În minutul 75, Şandru, un adevărat dispecer la centrul terenului, l-a angajat frontal pe Negoescu, însă şutul acestuia, de la 10 metri, s-a scurs pe lângă poarta gorjeană. Peste două minute, acelaşi cuplu avea să aducă fericirea pe Stadionul Municipal: Şandru i-a pasat din nou, excelent, în adâncime, lui Negoescu, Negrilă a ieşit la marginea careului, Negoescu a trecut de el şi, de la 3 metri, a trimis în poarta goală, aruncând tribunele în aer.

Valurile făcute de tribună i-au purtat pe gugulani în atac, aceştia putând să-şi majoreze avantajul în minutul 89, atunci când Săulescu a recuperat o minge pe partea dreaptă, a avansat în careu şi a şutat năpraznic de la 10 metri, însă Negrilă a reuşit să devieze în corner.

Fluierul final al lui Cătălin Buş a declanşat fiesta pe stadionul din Parcul Teiuş. După meci, fotbaliştii caransebeşeni au plecat spre oraş în maşini deschise, străbătând municipiul ca nişte adevăraţi învingători…

Îmi amintesc că era chiar 22 iunie 2013, aproape un an de atunci, de când mi-am dat acordul să mă implic la echipă. A fost o muncă asiduă, se ştie ce era în urmă cu un an aici, la Caransebeş, unde era fotbalul caransebeşean… Îmi aduc aminte de un meci cu Motru, când eram retrogradaţi, plini de datorii, nu era echipament, nu aveam absolut nimic… A fost o ambiţie a noastră, sigur, am avut şi sprijinul domnului primar Vela în această reuşită, fiindcă fără dânsul nu am fi putut realiza nimic, fapt pentru care ţin să-i mulţumesc mult. Este şi meritul dânsului, este mândria sa, este oraşul al cărui primar este… Sunt fericit astăzi pentru că am obţinut o performanţă pentru oraşul în care m-am născut, în care am crescut, în care am început fotbalul, sunt fericit pentru că am văzut atâta lume la stadion, atâta lume fericită, şi asta este ceea ce mi-am dorit. Sunt emoţionat, sunt bucuros, sunt fericit… Vreau să le mulţumesc totodată lui Alin Artimon, care într-adevăr a avut un mare merit în obţinerea acestei performanţe, acelaşi merit avându-l şi Iosif Rotariu. Sunt oameni care au fost alături de noi cu sufletul, care s-au implicat total, iar această promovare este şi promovarea lor. Vreau, de asemenea, să-i mulţumesc şi lui Sorin Boiangiu, care numai el ştie câte nopţi n-a dormit şi cât a suferit şi s-a implicat. Vreau, de asemenea, să mă felicit şi pe mine, pentru că mi-am ales bine echipa pe care să o conduc, şi vreau să felicit în acceaşi măsură jucătorii… Din punctul meu de vedere, dacă va fi să rămân la Poli Timişoara, în momentul acesta am pus punct colaborării mele cu Caransebeşul, fiindcă aşa este normal. Vom reorganiza clubul, vom aduce un preşedinte, Sorin Boiangiu va rămâne manager, vom avea o discuţie cu domnul primar, vom fixa bugetul, dar de acum înainte aceasta este treaba dumnealor. Sunt fericit, dar, din păcate, am avut o mare nerealizare cu Poli, echipa pe care o iubesc, dar sper să continui acolo şi să promovez cât mai repede”, a spus, după meci, Dan Alexa.

Vă prezentăm în continuare lotul care, după 30 de ani, a dus Caransebeşul, din nou, în eşalonul secund al fotbalului românesc: Darius Haidău, Roberto Artimon, Gheorghe Goşa, Răzvan Petcu, Bogdan Roiu, Dan Şandru, Cristian Suru, Viorel Artean, Cristian Poiană, Dragoş Săulescu, Alexandru Vlăduţi, Narcis Laurenţiu, Andrei Dubei, Alexandru Ionescu, Dan Constantinescu, Sorin Gheju, Bogdan Steop, Cosmin Negoescu şi Dan Doran.

Sorin ROGOZ

Mai multe despre acest eveniment puteţi citi în ediţia tipărită a ziarului nostru, care va apărea pe piaţă joi, 12 iunie.