Locurile copilăriei mele


Locul meu natal este altarul copilăriei mele, altarul pe care s-au jertfit cei mai frumoşi şi fericiţi ani.

Localitatea mea natală, Bolvaşniţa, a fost presărată în mijlocul unei naturi paradisiace. Doi munţi ţin de strajă frumoasei mele localităţi natale, unul destinat turismului, Muntele Mic, şi altul transhumanţei oierilor, Ţarcu.

Cum treci de Valea Timişului păşeşti în Bolvaşniţa şi, dacă mai faci câţiva paşi, ajungi în Vârciorova, localitate care se află la poalele Muntelui Ţarcu, iar în partea stângă a localităţii se zăreşte Muntele Mic. Din Bolvaşniţa poţi ajunge la poalele Muntelui Mic şi trecând colnicul, prin localitatea Borlova. Tot peste deal, la dreapta, poţi vizita Vălişoara şi, puţin mai sus, Ilova. Iubitorii drumeţiilor pe munte au putut observa în dreptul localităţii Ilova o piatră mare cu o cruce pe ea, numită Cleanţul Ilovei.

Copil fiind, alergam pe aceste drumuri şi sorbeam energia dealurilor, apoi a munţilor împăduriţi, a fântânilor şi izvoarelor. După ce treceam plaiurile Muschel şi Padeş, ajungeam la poalele Muntelui Ţarcu. De acolo până la locul unde se afla stâna era o cale lungă, însă deosebit de pitorească. Pădurile de foioase, iar mai apoi pădurile de brad îşi deschideau porţile şi te primeau în măreţul lor palat construit de mâna celui mai priceput meşter. Nicio capodoperă zidită de mână omenească nu poate egala sau întrece măreţia naturii. De îndată ce ajungeai în Strigoni, un loc renumit pentru multele lui izvoare reci, ajungeai şi la jumătatea drumului ce ducea la stână. Stâna Şcheiu era locul unde îmi plăcea să adulmec înţelepciunea populară.

Ţarcu este chipul ţăranului român din Banatul Montan. Ţăranul bănăţean este un om puternic, frumos, cu numeroase calităţi morale. El biruieşte orice zăpadă, furtună sau arşiţă. Dacă pentru o clipă soarele şi-a retas faţa din oglinda muntelui, lăsând în locul ei să respire aburul ceţii sau izvoarele norilor, în clipa următoare energiile pozitive alungă chipul întunecat cu pricepere, hotărâre şi curaj. La fel a învăţat şi ţăranul român să păşească pe drumurile vieţii.

Obiective turistice de neegalat mai sunt şi Cabana Cuntu, Strâmtoarea Groapa Hobanului, un loc în inima Muntelui Ţarcu, un loc îngust prin care nu puteau trece doi oameni, iezerul de la Stâna Şcheiu, pe care, copil fiind, m-am plimbat cu uşa de la stână în lipsa unei bărci, însă am avut noroc şi am fost salvat la timp de ciobani, atât eu cât şi tovarăşii mei de joacă ce-mi erau apropiaţi ca vârstă.

Cunoscătorii drumurilor montane porneau la pas de pe Muntele Ţarcu până la Poiana Mărului. Cei care nu cunoşteau muntele se rătăceau printre poteci şi nu mai reuşeau să scape fără ajutor din labirintul fermecător al naturii.

Din loc în loc, cu cât te aventurezi mai mult spre a cerceta castelul fermecător al naturii, poţi întâlni stânci cu frunţile gânditoare de imaginea anilor.

Capra neagră este copilul acestui loc. Jocul ei săltăreţ şi fericit prin păduri, luminişuri, pe stânci, te învaţă cum ar trebui să te înarmezi cu răbdare şi optimism pentru a trece cu uşurinţă peste greutăţile vieţii.

Ursul, ca un stăpân al acestei împărăţii, se impune cu multă personalitate, prin fiecare pas pe care-l face.

Dacă Muntele Ţarcu este destinat îndeosebi transhumanţei oierilor, Muntele Mic rămâne un atractiv punct turistic. Pe Muntele Mic poţi urca cu telescaunul, la pas, sau cu automobilul, pe drumul construit special pentru acesta.

Plimbarea cu telescaunul, timp de patruzeci şi cinci de minute, este o adevărată splendoare. Pădurile de brad îţi zâmbesc în haina lor de sărbătoare, indiferent de anotimp. Căprioara nu întârzie să-ţi săgeteze privirea cu imaginea ei de fugarnică. Odată ajuns în liziera pădurilor de brad, drumețul zăreşte mănăstirea ce poartă hramul Sfântului Prooroc Ilie Tesviteanul şi mai multe cabane, pensiuni şi un hotel, toate presărate printre văi.

La crucea din vârful muntelui poţi ajunge la pas, preţ de o oră, din locul unde telescaunul şi-a încheiat traseul, sau cu automobilul. Este preferabil drumul făcut la pas. Datorită lui poţi gusta aroma muntelui, ascunsă în ochiul pădurilor de brad.

Locul unde am copilărit mi-a dăruit atâta energie de viaţă și m-a îndrumat să merg pe drumul cel drept în viaţă, după cum Egheriş, pârâul ce scaldă Bolvaşniţa, îşi cunoaşte albia sa, păstrând acelaşi traseu până se varsă în râul Timiş.

Ion TURNEA