Lecție deschisă de administrație locală liberală susținută de liderii PNL Caraș-Severin și invitatul de onoare Ilie Bolojan, în capitala Banatului de Munte!



Noul Centru Multifuncțional a găzduit marţi, 4 iunie, manifestarea intitulată „Administrație Liberală – exemple de bune practici“, în care primarul Reșiței, Ioan Popa, președintele CJ-CS Romeo Dunca, senatorul și fostul primar Ion Marcel Vela, dar mai cu seamă oaspetele, Ilie Bolojan, președintele Consiliului Județean Bihor și fost primar al municipiului Oradea, au vorbit despre experiența lor în administrație, despre proiecte și punerea lor în operă.
„Este mult mai greu să fii primar la Reșița sau președinte în Caraș-Severin, decât primar în Oradea sau președinte în Bihor. Județele care nu au o masă economică puternică au nevoie de o administrație de dezvoltare, iar asta au făcut colegii mei de aici, iar eu sunt onorat să am astfel de colegi“, a precizat Ilie Bolojan.
Menționat de multe ori ca mentor al primarului Reșiței, acesta a preluat la rândul său idei implementate de edilul reșițean.
„Când am înființat Școala Profesională Duală la Reșița, pentru a atrage elevi din județ și din zonele limitrofe, am decis să dăm cazare și trei mese gratuite pe tot parcursul celor trei ani, idee preluată imediat și de Oradea“, a spus Ioan Popa.
La final, liderii liberali au făcut o plimbare cu tramvaiul.
Dacă suntem de acord că Oradea și Bihor sunt o altă Românie, nu peste mult timp și despre Reșița și Caraș-Severin se va spune la fel.
Comandat de PNL Filiala Caraş-Severin. Executat de ASOCIAŢIA CULTURALĂ 7 ZILE. Cod mandatar financiar 21240015