La mulţi ani, România!



În această zi solemnă de 1 Decembrie sărbătorim cu profundă recunoștință momentul istoric al Marii Uniri din 1918, atunci când poporul român, într-un act de voință și solidaritate remarcabil, a unit Transilvania, Banatul, Crișana și Maramureșul cu România. La 1 Decembrie 1918 a fost convocată, la Alba Iulia, Adunarea Naţională a Românilor, lucrările finalizându-se cu Hotărârea de unire necondiţionată a Transilvaniei cu România, votată în unanimitate. Acest act a avut loc după ce, la data de 27 martie 1918, respectiv 28 noiembrie 1918, organele reprezentative ale Basarabiei şi Bucovinei au votat unirea.
Acest moment istoric, în care inimile românilor au bătut ca un singur suflet, iar țara noastră s-a unit pentru a forma o patrie puternică și liberă, a dat încredere românilor să privească spre viitor, un viitor plin de progres și prosperitate pentru întreaga noastră țară.
Numeroase beneficii au urmat pentru poporul român, iar câteva dintre acestea sunt: unitatea teritorială; consolidarea identității naționale; extinderea resurselor și forțelor de muncă; consolidarea statului modern; participarea la tratate de pace și multe altele.
Mai ales astăzi trebuie să ne îndreptăm gândurile către trecut, către cei care au înfăptuit Unirea, să ne celebrăm Patria și Ziua Națională. Iar de 1 decembrie 2023, după un an cu reușite, dar și cu dezamăgiri pentru țara noastră, trebuie să ne reafirmăm angajamentul nostru pentru valorile fundamentale ale democrației, libertății, unității naționale și să fim mândri și demni de a fi români. România și românii merită mai mult în Europa, și totul depinde de noi!
LA MULȚI ANI, ROMÂNIA!!!
Deputat
Romulus-Marius DAMIAN
Circumscripţia Electorală Nr. 11 Caraş-Severin