Horoscop


Berbec

Mintea vă este împrăştiată şi, chiar dacă ideile dv. sunt excelente, n-ar fi de dorit să vă ocupaţi de lucruri ce necesită o prea mare concentrare. La serviciu puteţi participa cu precădere de activităţile de rutină. În schimb, intuiţia vă va fi de un real folos în deciziile pe care doriţi să le luaţi. Dialogul cu cei din jur vă poate da ocazia să aflaţi lucruri interesante.

Taur

Veţi avea de rezolvat o mulţime de activităţi mărunte. O realizare socială va avea ca urmare o uşoară îmbunătăţire a situaţiei dv. materiale. Nu trebuie să vă faceţi planuri pentru banii pe care i-aţi obţinut în plus, până nu vorbiţi şi cu ceilalţi membri ai familiei. La sfârşitul intervalului este posibil să luaţi o hotărâre în ceea ce priveşte unele chestiuni domestice.

Gemeni

La serviciu, lucrurile evoluează foarte bine, ceea ce vă dă un sentiment de siguranţă, putând chiar să fiţi promovat sau recompensat. N-ar fi exclus să vă implicaţi într-o activitate de colaborare, care vă va aduce şansa unor câştiguri oarecum neaşteptate. Cineva vă va vinde un pont pe care ar fi bine să-l analizaţi pe toate părţile de unul singur. Şi, mai ales, nu vă grăbiţi să îl folosiţi.

Rac

Partenerul de viaţă vă va accepta toate propunerile, aşa că nu este cazul să aveţi niciun fel de emoţii. Relaţia cu acesta se va ameliora, aşa că şi dv. veţi fi ceva mai relaxat. Este posibil să fiţi obligat să rămâneţi ceva mai mult timp peste program la serviciu, dar cum rezultatele vă vor satisface, efortul nu vă va obosi, iar acest lucru se va vedea în rezultatele obţinute.

Leu

Conjunctura generală vă favorizează în mod special, aşa că vă puteţi implica în tot felul de activităţi. Din punct de vedere mental, randamentul dv. este la limita superioară. Un examen sau un test ar putea fi depăşit cu brio. Chiar şi deciziile pe care le veţi lua în problemele mai delicate se vor dovedi inspirate. Cei din jur nu mai prididesc să vă ceară ajutorul.

Fecioară

La serviciu sunteţi cam iritat şi riscaţi să vorbiţi fără să vă cântăriţi cuvintele. Dacă şeful vă spune ceva ce nu vă prea convine, evitaţi să faceţi vreun comentariu; sunteţi puţin nervos şi ar rezulta o controversă obositoare pentru ambele părţi. O discuţie cu cineva din familie vă va face să vă gândiţi la alte probleme, mai serioase. Un proiect mai vechi ar putea prinde viaţă.

Balanţă

Energia dv. fizică este la limita superioară, aşa că veţi putea face o mică excursie împreună cu persoana iubită. Ar fi un bun prilej şi pentru a pune la punct unele lucruri care vă nemulţumesc. În ceea ce priveşte serviciul, ar fi de dorit să nu vă implicaţi în mai multe activităţi decât cele din fişa postului, deoarece riscaţi să vă epuizaţi din punct de vedere nervos.

Scorpion

Vi se pare că persoana iubită cere cam multe de la dv., dar nu este cazul să vă exprimaţi nemulţumirile. Un drum pe care îl veţi face la începutul perioadei vă va permite să îmbinaţi utilul cu plăcutul. O cunoştinţă vă va da nişte informaţii ce se vor dovedi interesante. Nu vă grăbiţi să le folosiţi, mai ales că aveţi şi aşa destul de multe activităţi casnice în week-end.

Săgetator

Dacă veţi reuşi să vă purtaţi cu prudenţă şi să vă cenzuraţi pornirile impulsive, aţi putea realiza ceva deosebit. Dorinţa de afirmare este foarte mare, dar şi graba în care vreţi să finalizaţi totul v-ar putea determina să faceţi gafe. La sfârşitul intervalul veţi primi o veste importantă, dar înainte de a reacţiona aşteptaţi să vi se confirme ipotezele.

Capricorn

Vi se va propune o nouă sarcină la serviciu. Ar fi bine să o acceptaţi, căci în felul acesta aţi avea o realizare ce vă va satisface ambiţia. Discuţiile cu cei din jur, vă vor pune în evidenţă calităţile, ceea ce vă va face deosebit de apreciat. Vă tentează o mică variaţie în sfera relaţiilor sentimentale, dar rămâneţi prudent, căci partenerul este deosebit de suspicios.

Vărsător

Sunteţi uşor nemulţumit, fără a avea un motiv anume. Impulsivitatea vă poate face să spuneţi lucruri pe care le veţi regreta în scurt timp. Cel mai bine ar fi să discutaţi cu partenerul tot ce simţiţi, şi aceasta vă va ajuta să depăşiţi momentul. Proiectele pe care vi le-aţi făcut pentru timpul liber vor suferi unele schimbări, care însă nu vă vor încurca într-o prea mare măsură.
Peşti

Sunteţi puţin îngrijorat din cauza situaţiei financiare. Veţi face faţă situaţiei, căci norocul vă va susţine în această perioadă. Sănătatea vă creează probleme, căci e posibil să vă confruntaţi cu dureri de cap sau stări febrile; o vizită la medic vă poate lămuri că nu este nimic grav, deci nu aveţi de ce să fiţi îngrijorat. La serviciu nu e cazul să mizaţi pe sprijinul colegilor.