La Maciova şi-a deschis porţile Centrul de zi pentru copii şcolari


La începutul acestei luni s-a deschis Centrul de zi pentru copii şcolari din Maciova, înfiinţat şi administrat de Primăria comunei Constantin Daicoviciu.

Scopul Centrului este acela de a sprijini social, spiritual şi educaţional copiii şi familiile aflate în situaţii de risc, precum şi de a preveni separarea copiilor de familie, prin crearea infrastructurii necesare, care să ofere răspunsuri la problemele ce pun în pericol stabilitatea şi echilibrul familiei.

Beneficiarii serviciilor sociale acordate de Centrul de zi pentru copii şcolari din Maciova sunt un grup de aproximativ 30 de tineri din satele aparţinătoare comunei Constantin Daicoviciu, respectiv din Peştere, Maciova şi Maciova – Strada Muzicanţilor, copii şi părinţi care se bucură de prestaţii şi servicii destinate prevenirii separării lor, copii care beneficiază de măsuri de protecţie specială, copii aflaţi în situaţii de risc (abandon şcolar, abuz etc.), precum şi părinţi care au nevoie de consiliere pentru îngrijirea şi educarea copiilor.

La eveniment au participat Elena Amzoi, director al Direcţiei Judeţene de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, Daniel Boambeş, primarul comunei Constantin Daicoviciu, reprezentanţi ai Primăriei, cadre didactice şi o parte dintre copiii beneficiari ai Centrului, cărora le-au fost prezentate sălile în care îşi vor pregăti temele, sala de mese, şi li s-au adus la cunoştinţă oportunităţile de petrecere a timpului liber.

În cadrul Centrului de zi se vor desfăşura activităţi educaţionale, recreative şi de şcolarizare, orientare şcolară, profesională şi consiliere psihologică. Toate cheltuielile privind salarizarea şi desfăşurarea activităţilor vor fi suportate din bugetul local al comunei Constantin Daicoviciu, ne-a informat primarul Daniel Boambeş.

Geanina LUCA