La Liceul din Teregova continuă Digitaliada



Elevii și profesorii Liceului Tehnologic „Sf. Dimitrie” din Teregova vor continua să învețe anul acesta în laboratoare digitale complet echipate de Fundația Orange cu tablete și echipamente IT prin programul Digitaliada. În plus, ei vor putea utiliza peste 3.500 de lecții, teste și exerciții pentru diferite discipline, o secțiune nouă în Platforma Digitaliada dedicată Evaluării Naționale, precum și noile ghiduri de predare cu ajutorul resurselor digitale la limba și literatura română pentru ciclul gimnazial pe care programul le pune la dispoziție gratuit tuturor profesorilor și elevilor din țară.
„Schimbarea a reprezentat una dintre preocupările noastre principale pentru dezvoltarea planului de predare, pentru că în ultimii ani am căutat cele mai bune resurse prin care putem înviora orele și sistemul de învățământ, în special prin soluții care să ne aducă mai aproape de copii. În Digitaliada ne-am dat seama că această schimbare stă și în modernizare, aducerea de resurse necesare, care i-au ajutat pe elevi să învețe într-o altă manieră, practic, într-un mod mai interactiv”, a spus Maria Damian, directorul Liceului Tehnologic „Sf. Dimitrie”.
Peste 800 de școli (elevi, profesori și părinți) sunt înrolate și utilizează Platforma Digitaliada, un sistem de management școlar care pune la dispoziție în mod gratuit toate facilitățile necesare pentru învățarea online, dar și resurse complementare pentru activitatea din clasă. Orice profesor se poate înregistra pe platformă pentru a avea acces gratuit la module dedicate pentru teste, teme, videoconferințe și rapoarte de activitate. (G. Luca)
.