La Caransebeş, învăţământul vocaţional merge înainte


În cadrul şedinţei extraordinare de Consiliu local, care a avut loc la finele anului trecut, aleşii caransebeşeni au aprobat reţeaua şcolară a unităţilor de învăţământ care va funcţiona în anul şcolar 2014/2015. Cu acest prilej, consilierii au mai aprobat arondarea unui număr de cinci grădiniţe la Seminarul Teologic Liceal „Episcop Ioan Popasu“, instituţie de învăţământ care funcţionează încă din anul 1865, astfel încât acesta să poată dobândi numărul de elevi cerut de lege pentru a fiinţa ca instituţie cu personalitate juridică.

Zvonurile că s-ar desfiinţa Seminarul Teologic Liceal «Ioan Popasu» le infirmăm şi le dovedim ca fiind false ipoteze. Liceul teologic vocaţional va funcţiona la Caransebeş şi, mai mult decât atât, în structura sa, în anul şcolar 2014/2015 vor activa şi elevi din judeţele Timiş şi Arad, unde unităţile vocaţionale de acest gen vor fi desfiinţate. În acest context, învăţământul vocaţional din Caransebeş nu va fi restrâns, ba, mai mult, se va dezvolta. Consiliul local a venit astfel în întâmpinarea structurii învăţământului din Caransebeş“, a spus primarul municipiului, Marcel Vela.

În anul şcolar viitor vor continua să funcţioneze cele două licee cu tradiţie din municipiu – „C.D. Loga“ şi „Traian Doda“ –, precum şi Şcoala Postliceală Sanitară şi Şcoala Postliceală „Carol Davila“ Caransebeş, şi liceele tehnologice, iar două grădiniţe, la care vor fi arondate alte două sau trei unităţi de învăţământ preşcolar, vor avea personalitate juridică. (M. Doman)