La Caransebeș, iarna vine pe patine, la o cafea


Consilierii locali caransebeşeni au aprobat, recent, regulamentul de funcţionare a patinoarului care va fi instalat în Parcul „Gen. Ioan Dragalina”. Acesta va fi inaugurat la începutul lunii decembrie şi va rămâne deschis timp de două luni, până la sfârşitul vacanţei din luna februarie 2016 a elevilor.

Conform declaraţiilor primarului Marcel Vela, ca și în anii anteriori, patinoarul va fi deschis zilnic, între orele 10.30-22, cu o pauză pentru refacerea stratului de gheaţă şi de respectare a liniştii publice, între orele 13-16. Durata unei reprezentaţii este de 60 de minute, numărul maxim de patinatori admişi pe gheaţă fiind de 60. Taxa pentru o oră este de 5 lei, iar cei care doresc să închirieze o pereche de patine trebuie să achite alţi 5 lei, această operaţiune făcându-se doar în baza unui act de identitate. În cazul în care grupuri organizate de copii, însoţite de cadre didactice, solicită, în scris, accesul pe gheaţă în mod gratuit, aceasta se va face numai cu acordul Serviciului Public „Piaţa Gugulanilor”, vizat de primarul municipiului, de luni până vineri, între orele 10.30-11.30.

În aceeași ședință, aleșii municipali și-au dat acordul ca, începând cu data de 1 decembrie, în zona Centrului Civic să fie pusă în practică inițiativa privată a unui tânăr caransebeșean, astfel că aici va funcționa o cafenea mobilă, după un concept inedit, „Cofee to go”. 

Bianca METEŞ