Dar din dar se face rai, la Slatina-Timiş


Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Slatina-Timiş va putea interveni de acum cu o autospecială nouă, după ce, recent, aici a mai fost adus un astfel de autovehicul, primit din partea administraţiei locale din Geel, cu care comuna cărăşeană este înfrăţită de peste 20 de ani.

În 2014, pompierii din Slatina-Timiş au mai fost dotaţi, tot cu sprijinul belgienilor, cu o serie de accesorii de descarcerare şi prim-ajutor, pentru utilizarea cărora au fost instruiţi de cadrele de la Detaşamentul Caransebeş al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Semenic” Caraş-Severin.

Această donaţie ne ajută şi pe noi, pompierii profesionişti, în desfăşurarea acţiunilor de intervenţie. Cei din Slatina-Timiş cred că pot fi numiţi nişte promotori, în acest sens, şi pentru alte unităţi administrativ-teritoriale de pe raza judeţului nostru”, a spus lt.-col. Cristinel Coneru, inspector-şef al ISU „Semenic”.

Pe toată perioada acestei colaborări cu comunitatea din Geel, noi nu am avut decât de câştigat. În primul rând, pentru că cele două autospeciale pe care le-am primit ne-au fost utile în intervenţiile pe care le-am avut, atât în cadrul comunei Slatina-Timiş, cât şi în cazul localităţilor învecinate”, a spus primarul Gheorghe Roma.

În momentul de faţă, Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Slatina-Timiş are 20 de membri. Edilul ne-a mai informat că administraţia locală a luat decizia să doneze autospeciala primită în urmă cu zece ani comunei vecine, Armeniş.

Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă de la noi a fost reînfiinţat, cu noua autoutilitară vom trece la un grad superior, iar în organigramă, pe lângă cei 20 de voluntari, vom avea şi un şofer care să deservească această autospecială, care este deosebit de utilă pentru noi”, ne-a declarat şi Ioan-Cristian Vela, primarul comunei Armeniş.

Bogdan NAUM