Horoscop


Berbec

Vă aşteaptă o săptămână bună, căci inspiraţia dv. se va dovedi deosebit de eficientă, ceea ce va face posibile unele realizări financiare. O vizită în week-end vă va face mare plăcere şi vă va ajuta să priviţi cu mai multă încredere spre viitor. Ar fi de dorit să daţi dovadă de prudenţă în cazul în care vreţi să faceţi o investiţie. S-ar putea să fiţi dezamăgit din cauza unei colaborări care nu merge conform aşteptărilor.

Taur

Cineva din familie are nevoie de sprijinul dv. într-o problemă delicată. Va trebui să vă implicaţi în tot felul de activităţi, ceea ce nu vă surâde, dar nici nu este cazul să comentaţi. Pe colaboratori nu vă puteţi baza, aşa că pregătiţi-vă să faceţi totul de unul singur. În ceea ce priveşte relaţia sentimentală, aceasta este suficient de bună pentru a compensa neplăcerile cotidiene.

Gemeni

Aveţi succes în activităţile desfăşurate pentru cămin. Reuşiţi să faceţi schimbări atât în casă, cât şi în viaţa profesională. Ar fi bine să ţineţi seama şi de părerile unui prieten. Aveţi grijă să nu începeţi prea multe treburi deodată, pentru că s-ar putea să nu le puteţi duce pe toate la bun sfârşit. Ar fi indicat să acordaţi mai multă atenţie familiei, şi nu doar carierei.

Rac

Evitaţi să vă implicaţi în speculaţii financiare, căci nu vă avantajează. Dacă totuşi nu vă puteţi opune tentaţiei, limitaţi-vă la sume mici. Dialogul cu cei din jur vă va ajuta să luaţi nişte decizii măcar rezonabile. Evitaţi tensiunile de orice fel, deoarece aţi putea avea unele neplăceri în ceea ce priveşte sănătatea. Relaţia cu partenerul decurge foarte bine.

 Leu

Faceţi o mulţime de încercări pentru a găsi nişte colaboratori. Reuşiţi să faceţi o impresie bună oriunde vă duceţi, aşa că propunerile dv. vor cuceri pe toată lumea. Chiar dacă energia vă susţine în toate demersurile pe care le aveţi în plan, nu este cazul să faceţi mai mult decât este nevoie. Păstraţi-vă ceva timp şi pentru odihnă, dar mai ales pentru partener.

Fecioară

Neatenţia şi dezinteresul de care daţi dovadă vă pot aduce în situaţia de a avea o discuţie aprinsă cu partenerul. Sfatul unui prieten se va dovedi foarte util, chiar dacă vi se pare un pic fantezist. Veţi avea un dialog cu o persoană cu autoritate şi ar fi bine să ajungeţi la un acord. Treburile gospodăreşti par a nu se mai termina şi simţiţi că nu mai aveţi răbdare pentru ele.   

Balanţă

Energia fizică nu este la limita superioară, aşa că nu este cazul să exageraţi muncind prea mult de unul singur. Neînţelegerile pe care le-aţi avut până acum cu unii membri ai familiei se vor ameliora considerabil. Dacă pe acasă se fac lucrări de reparaţii sau reamenajări, acestea vor putea fi finalizate. E posibil să primiţi un ajutor financiar neaşteptat, care vă va redresa bugetul.

Scorpion

Activităţile intelectuale vă avantajează, dându-vă posibilitatea de a vă pune în valoare inteligenţa şi inspiraţia. Situaţia financiară nu se arată nemaipomenită, dar unele rezolvări ar putea să apară. Este foarte posibil să vi se propună o colaborare care vă va tenta. Totuşi, studiaţi cu atenţie toate detaliile. Sunteţi preocupat de relaţiile sentimentale şi doriţi să faceţi unele schimbări în acest plan.

 Săgetător

De energie fizică oricum nu duceţi lipsă, dar ar fi de dorit să v-o consumaţi într-un mod mai eficient. Pentru a obţine rezultate mai bune la serviciu, aţi putea cere sfatul unui coleg. În timpul liber, ar fi bine să vă ocupaţi cu mai multă stăruinţă de chestiunile domestice, căci aţi rămas mult în urmă la acest capitol. Partenerul ar putea avea un câştig oarecum neaşteptat, care va echilibra bugetul familiei.

Capricorn

Aveţi un program foarte încărcat şi sunteţi tentat să exageraţi cu munca. Găsiţi-vă ceva timp, dacă nu pentru odihnă, măcar pentru o activitate care să vă permită să vă relaxaţi. Este posibil să fie nevoie să participaţi la un proiect mai deosebit, care vă va da ocazia să vă puneţi în valoare calităţile organizatorice. Relaţia cu prietenii va fi prioritară în această perioadă, dar nu vă neglijaţi nici partenerul!  

Vărsător

Este posibil să vă implicaţi într-o activitate nouă în plan social. În acest caz, pregătiţi-vă pentru un efort susţinut, căci succesul va veni, dar cu oarecare întârziere. Este posibil ca cineva din anturaj să aibă nevoie de sprijinul dv. pentru a-şi rezolva problemele cu care se confruntă. Pe cât posibil, nu încercaţi să mediaţi neînţelegerile celor din jur, şi toată lumea va fi mulţumită.

Peşti

Vă veţi bucura de o relaţie bună cu cei din familie, aşa că, dacă aveţi nevoie de sprijinul lor, conjunctura astrală vă va avantaja. Este posibil să vă preocupaţi de proiecte noi, semn că vă faceţi remarcat datorită calităţilor de care vă bucuraţi. Analizaţi cu atenţie oportunităţile care se ivesc, mai ales dacă e vorba de bani. Activităţile recreative vă vor ajuta să vă simţiţi mai bine în această perioadă.