Horoscop


Berbec

Aveţi nevoie de ceva bani, dar şansa nu vă va ajuta într-o prea mare măsură. Ar fi bine să fiţi mai chibzuit cu cheltuielile şi, mai ales, să nu vă implicaţi în activităţi financiare riscante, fiindcă sunt şanse să rămâneţi lefter. Profitaţi de orice oră liberă pentru a face puţină mişcare şi în felul acesta starea psihică se va îmbunătăţi. În gospodărie vor fi multe de făcut şi totul trebuie tratat cu mare atenţie.

Taur

Starea generală se îmbunătăţeşte constant şi, chiar dacă nu aveţi multă energie, reuşiţi să faceţi faţă tuturor provocărilor. Încercaţi să finalizaţi cât mai multe treburi, căci îndemânarea vă va ajuta să faceţi totul într-un timp record. Nu uitaţi că partenerul îşi pune mari speranţe în sprijinul dv. Când plecaţi la cumpărături, gândiţi-vă de două ori înainte de a scoate banii din buzunar.    

Gemeni

            Aveţi succes în activităţile desfăşurate pentru cămin. Reuşiţi să faceţi schimbări atât în casă, cât şi în viaţa profesională. Ar fi bine să ţineţi seama şi de părerile unui prieten. Aveţi grijă să nu începeţi prea multe treburi deodată, pentru că s-ar putea să nu le puteţi duce pe toate la bun sfârşit. Ar fi indicat să acordați mai multă atenţie familiei, şi nu doar carierei.

Rac

            Evitaţi să vă implicaţi în speculaţii financiare, căci nu vă avantajează. Dacă totuşi nu vă puteţi opune tentaţiei, limitaţi-vă la sume mici. Dialogul cu cei din jur vă va ajuta să luaţi nişte decizii măcar rezonabile. Evitaţi tensiunile de orice fel, deoarece aţi putea avea unele neplăceri în ceea ce priveşte sănătatea. Relaţia cu partenerul decurge însă foarte bine.

Leu

S-ar putea să aveţi unele probleme financiare, care să nu vă permită să vă petreceţi timpul liber aşa cum v-aţi dori. Oricum, fiţi atent pe ce cheltuiţi banii. Interesul pentru chestiunile sentimentale va fi destul de mare în această perioadă. Popularitatea în cercul de prieteni va creşte semnificativ şi n-ar fi exclus să faceţi o cucerire. Oricum, vi se vor face o mulţime de complimente.

Fecioară

Sunteţi vioi şi plin de iniţiative, dar nu aveţi suficientă răbdare pentru ceea ce v-aţi pus în plan. Încercaţi să nu vă implicaţi în activităţi riscante, deoarece n-ar fi exclus să aveţi o surpriză mai puţin plăcută. Cel mai bine ar fi să vă orientaţi spre cât mai multe activităţi practice. Şi chestiunile domestice vă vor consuma ceva mai mult timp decât în mod obişnuit.

Balanţă

Veţi avea de făcut faţă unei întâlniri cu oameni importanţi. Calităţile vă vor ieşi în evidenţă şi vor face o impresie foarte bună colegilor de serviciu. Se pare că veţi putea să-i convingeţi de valabilitatea părerilor dv., pe care le vor susţine necondiţionat. Acasă se vor petrece evenimente oarecum neaşteptate, dar care nu vă vor crea niciun fel de probleme.

Scorpion

Veţi avea ocazia să vă implicaţi într-o activitate mai deosebită, ceea ce va aduce o creştere a popularităţii dv. Cineva încearcă să vă facă rău, aşa că  fiţi atent şi, mai ales, nu vă încredeţi în orice zâmbet amabil. Farmecul personal vă permite să vă îmbunătăţiţi relaţia cu partenerul de viaţă, dar n-ar fi exclus nici ca o persoană să fie interesată de dv. Financiar, staţi foarte bine.

Săgetător

Veţi fi cufundat în propriile probleme, dar cum şansele ca totul să se rezolve în favoarea dv. sunt mari, nu aveţi motive să fiţi îngrijorat. La serviciu veţi putea finaliza un proiect mai complicat, la care veţi colabora cu mai mulţi colegi. În ceea ce priveşte relaţia cu persoana iubită, încercaţi pe cât posibil să nu vă implicaţi în discuţii în contradictoriu cu aceasta şi totul va fi bine.

Capricorn

Aţi putea cunoaşte o persoană care vă va fi de un real folos în viitorul apropiat.  În a doua jumătate a intervalului veţi reuşi să vă relaxaţi şi să vă bucuraţi de timpul liber alături de cei dragi. Ceva bani vă vor intra în buzunar, permiţându-vă o mică extravaganţă. S-ar putea ca o colaborare să nu decurgă conform aşteptărilor şi să rămâneţi cu un gust amar. O discuţie cu partenerul vă va remonta.

Vărsător

            Comunicarea cu cei din anturaj evoluează ceva mai bine, ceea ce vă va permite să aflaţi lucruri interesante, dar şi să vă faceţi noi prieteni. Încercaţi totuşi să fiţi mai atent la ceea ce spuneţi, căci riscaţi să faceţi nişte afirmaţii care vor genera discuţii obositoare, şi acest lucru vă poate crea neplăceri în viitor. Dacă demaraţi o nouă activitate, înarmaţi-vă cu răbdare, căci rezultatele se vor vedea în timp.

Peşti

            Pentru orice nimic trebuie să faceţi un efort mare, ceea ce vă oboseşte şi vă irită. Există cineva care încearcă să vă pună piedici, dar nu va reuşi mare lucru. Sunteţi profund nemulţumit şi de faptul că în anturajul apropiat sunt unele tensiuni şi ar fi bine să fiţi ceva mai rezervat. Încercaţi să vă spuneţi nemulţumirile partenerului, deoarece asta vă va face să vă simţiţi mai uşurat.