Horoscop


Berbec

La serviciu veţi avea discuţii legate de bani, dar nu veţi obţine ceea ce vă doriţi. Cel mai bine ar fi să lăsaţi lucrurile aşa cum sunt, pentru că rezolvările vor veni ceva mai târziu. Dacă doriţi să vă puneţi în practică proiectele mai vechi, atenţie, căci există cineva care v-ar putea înşela aşteptările. Este o perioadă bună pentru relaţiile sociale. Noi prietenii se vor lega, iar cele vechi se vor consolida.

Taur

Dorinţa de a vă implica în activităţi noi va ieşi în evidenţă şi la serviciu. Este posibil să faceţi lucruri mai deosebite, ceea ce vă va aduce aprecierea atât a colegilor, cât şi a superiorilor ierarhici. Graba poate să producă unele încurcături, aşa că luaţi-o mai încetişor! În timpul liber aţi putea să vă ocupaţi ceva mai mult de propria persoană. În viaţa de cuplu nu aveţi nicio problemă.     

Gemeni

Chestiunile băneşti vă interesează parcă mai mult decât în mod obişnuit. Sunt şanse să câştigaţi din activităţile profesionale, dar va trebui să munciţi mult pentru asta. În cazul în care doriţi să vă implicaţi într-o nouă relaţie, nu vă aşteptaţi la rezultate imediate. Veţi avea ocazia să participaţi la o activitate socială, prilej cu care veţi cunoaşte o persoană ce v-ar putea fi de folos în viitorul apropiat. 

Rac

Implicarea în chestiunile sentimentale va fi mai profundă decât în mod obişnuit. Pe de altă parte, veţi fi şi ceva mai suspicios, acest lucru putându-vă pune în situaţia de a avea unele controverse cu partenerul. Puteţi avea încredere în sfaturile unui prieten, în ceea ce priveşte situaţia financiară. Oricum, interesul pentru acest domeniu va fi peste nivelul obişnuit. La serviciu nu vă merg toate chiar bine.       

Leu

În relaţia de cuplu, lucrurile nu vor evolua chiar aşa cum vă doriţi. Dacă aveţi de lămurit ceva, nu este cazul să insistaţi să aveţi ultimul cuvânt. Lăsaţi lucrurile să-şi urmeze cursul firesc şi va fi mai bine pentru toată lumea. La serviciu, veţi avea parte de multe activităţi de rutină, care vă vor plictisi. Trebuie să vă reorganizaţi timpul liber şi să respectaţi programul impus.

Fecioară

Aţi putea primi o ofertă de colaborare, ceea ce vă poate aduce unele avantaje materiale, dar, dacă veţi face greşeli, acestea vă vor încurca mult planurile. Eforturile dv. nu vor fi apreciate, cel puţin deocamdată. Ceva mai multă răbdare vă poate aduce un plus de satisfacţie în viitorul apropiat. Fiţi atent la tot ce se întâmplă şi se discută în jur, pentru că vă va afecta în special pe dv.    

Balanţă

Starea generală nu va fi dintre cele mai bune, dar nici nu veţi avea probleme deosebite. Unele activităţi pe care nu le-aţi rezolvat la timp vă vor răpi mai mult timp decât aţi putea crede. Capacitatea de concentrare va fi mai scăzută, aşa că evitaţi să luaţi decizii în chestiunile pe care le consideraţi importante. Între dv. şi partenerul de viaţă va interveni o mică neînţelegere.

Scorpion

Vă veţi implica în diverse activităţi intelectuale, dar, în ciuda inspiraţiei de care daţi dovadă, aţi putea greşi cu uşurinţă. Încercaţi să discutaţi cu cineva de încredere proiectele dv. La serviciu vi se va repartiza o nouă sarcină şi ar fi de dorit să vă gândiţi de două ori înainte de a face ceva în această direcţie. Nu este un moment favorabil pentru a vă exprima nemulţumirile. Aveţi grijă cu sănătatea!    

Săgetător

La serviciu vor fi multe de făcut, veţi munci din greu şi vă va deranja faptul că superiorii ierarhici vor părea a nu vă aprecia eforturile. Nu trebuie să fiţi îngrijorat, căci rezultatele nu se vor lăsa mult aşteptate, iar aprecierile vor veni de unde vă aşteptaţi mai puţin. În cazul în care vi se va propune o colaborare, nu refuzaţi, dar nici nu vă grăbiţi să daţi un răspuns. Oboseala acumulată în ultimul timp v-a epuizat.

Capricorn

Reuşiţi să faceţi o bună impresie oriunde vă veţi duce. Veţi fi în centrul atenţiei, ceea ce ar putea stârni gelozia partenerului. Dacă veţi încerca o mică escapadă sentimentală, nu veţi avea ce regreta. La slujbă vi se va repartiza o nouă activitate, pentru a cărei finalizare veţi avea nevoie de susţinerea colegilor. Încercaţi să vă odihniţi mai mult. Partenerul vă va fi alături şi vă va sprijini, orice decizie aţi lua.      

Vărsător

Sunteţi dornic de a vă petrece cât mai mult timp în compania persoanei iubite, dar pe de altă parte nu aveţi răbdare să-i ascultaţi nemulţumirile. Dacă veţi pleca urechea la sfaturile sale, aţi putea avea o realizare în plan material. O ieşire în afara localităţii, alături de partener, v-ar ajuta să vă îmbunătăţiţi sentimentele. Pe acasă sunt activităţi care nu mai pot fi amânate, aşa că treceţi la acţiune!

Peşti

Entuziasmul afectiv atinge limita superioară, dar comunicarea cu partenerul nu este chiar la nivelul la care vă aşteptaţi. Dacă aţi fi ceva mai înţelegător, ar fi mai bine pentru toată lumea. Sunteţi subiectiv şi din acest motiv ar fi bine să nu luaţi decizii în chestiunile importante sau delicate. Manifestările impulsive v-ar putea crea neplăceri, aşa că încercaţi să vă păstraţi calmul.