Gugulanii au pierdut, la mare luptă, la Ploiești


Tricolorul LMV Ploiești – Volei Club Caransebeș 3-1 (25-20, 25-16, 22-25, 29-27)

În etapa a VII-a Diviziei A1, Volei Club Caransebeș a întâlnit sâmbătă, 28 noiembrie, în deplasare, pe nou-promovata Tricolorul LMV Ploiești.

Meciul a fost echilibrat în primul set, gazdele având inițiativa, conducând cu 3-1 și 7-6, dar oaspeții au intrat în avantaj la primul time-out ethnic. Timpul de odihnă a fost de bun augur pentru ploieșteni, care au revenit la conducere, prin două puncte consecutive, menținând avantajul minim până la 13-12. Cu un serviciu redutabil al lui Birău, Volei Club Caransebeș a preluat din nou conducerea, scor 14-13. De la 22-20, Tricolorul LMV și-a adjudecat trei puncte la rând, scorul final fiind 25-20.

În setul secund, gazdele s-au aflat în control încă din start, conducând cu 3-0. Gugulanii au revenit prin două puncte consecutive, dar ploieștenii s-au menținut în frunte, ajungând la 10-6, apoi la 17-9 și 21-13. În cele din urmă, Tricolorul LMV și-a adjudecat setul cu scorul de 25-16.

Setul al treilea a început în aceeași manieră ca și precedentele, cu gazdele în frunte, până la 9-6. Caransebeșenii au redus ecartul la un singur punct, scor 11-10, după care s-a ajuns la 17-15. Echipa ploieșteană a revenit, egalând la 18, dar Volei Club Caransebeș s-a impus, scor 25-22.

Oaspeții au început mai bine setul al patrulea, ajungând să conducă cu 10-8, însă ploieștenii au revenit și s-au instalat la conducere,15-13. În continuare echilibrul s-a menținut, până la 24-23, dar Faulkner i-a dus pe caransebeșeni la o minge de set, scor 25-24. Finalul a fost pe muchie de cuțit, gazdele impunându-se până la urmă cu 29-27.

Antrenorul Valentin Pereu a jucat cu Aivars Petrusevics, Frederico Teixeira, Gregory Faulkner, Fabian Birău, Laurențiu Vînătoru, Vladimir Čedić, Srdjan Pantelić, Emil Lung, Ionuț Teleleu, Filip Todor.