Gugulanii au cules roadele muncii lor pe „Dealul Viilor”


Aproximativ 300 de atleţi de toate vârstele, din România şi Ungaria, au luat startul sâmbătă, 18 octombrie, la Lugoj, în tradiţionala întrecere Crosul Internaţional „Dealul Viilor“, ajunsă în 2014 la cea de-a 42-a ediţie. Şi de această dată s-au remarcat reprezentanţi ai Secţiei de atletism a Clubului Sportiv Şcolar Caransebeş, pregătiţi de antrenorii Iuliana Enache, Marian Enache şi Luminiţa Hamat. Chiar dacă nu mai este legitimată la Caransebeş, la clubul unde a făcut primii paşi în atletism, sub îndrumarea antrenorului emerit Cristian Dragomir, trebuie să remarcăm şi evoluţia atletei Liliana Danci (în prezent la Clubul Sportiv Municipal Reşiţa), ocupanta pe merit a primei poziţii în competiţia Senioarelor. Liliana Danci a trecut prima linia de sosire după parcurgerea celor 5.000 de metri ai probei.
Şi la categoriile de vârstă copii şi juniori, atleţii caransebeşeni au urcat pe podium. Astfel, la Copile III (născute în 2005 şi mai mici) a câştigat Denisa Ludică, de la CSŞ Caransebeş. Adina Chirilă s-a impus la Copile II (născute în anii 2003-2004), iar Yasmina Tămăşilă a câştigat la Copile I (2001-2002), categorie de vârstă la care Larisa Peia s-a clasat pe locul al treilea. O altă categorie la care s-au impus atletele din Caransebeş este cea a Junioarelor III (1999-2000), unde o găsim pe Karina Tămăşilă pe cea mai înaltă treaptă a podiumului. La Junioare II (1997-1998), Cristina Peia a ocupat locul al doilea, proba fiind câştigată de o fostă atletă de la CSŞ Caransebeş, Maria Irimia, acum la LPS Banatul Timişoara. În competiţia masculină, podiumul a fost acaparat în totalitate de gugulani la Copii II (2003-2004), cu Ionuţ Dragomir pe primul loc, urmat de Alexandru Predonescu şi de Andrei Galescu. La Juniori III (născuţi în 1999-2000), Sebastian Scheuşan a ocupat locul al treilea. Proba Juniorilor II (1997-1998) a fost câştigată de Andrei Mirea, iar pe locul al treilea s-a situat Flavius Peia.
Marian CĂRĂVAN