„Judeţul”, supărat pe Episcopie!


Intenţia Episcopiei Caransebeşului, de a vinde imobilul care adăposteşte în prezent Biblioteca Municipală „Mihail Halici”, existând banuiala că noul proprietar îl va transforma în restaurant, a fost principalul punct aflat pe ordinea de zi a şedinţei de săptămâna trecută a Consiliului Judeţean Caraş-Severin. După cum am relatat şi noi în ediţia trecută a ziarului, motivul acestui gest este acela că Episcopia se confruntă, în această perioadă, cu unele probleme financiare, fapt pentru care a luat decizia vânzării unei clădiri al cărei proprietar este, pentru a-şi plăti o parte din datoriile pe care le are la bugetul statului. După ce această hotărâre a făcut destule valuri în legislativul local caransebeşean, iată că acum ea a stârnit indignarea şi a consilierilor judeţeni.

„Atunci când există intenţia de înstrăinare a unor imobile aflate în patrimoniul naţional sau al Caraş-Severinului, Consiliul Judeţean are ocazia să le achiziţioneze. Ţinând cont de faptul că instituţia Consiliului Judeţean Caraş-Severin nu deţine fondurile necesare pentru a face investiţii în aceste clădiri, consilierii au votat neexprimarea dreptului de preempţiune pentru două obiective, respectiv Biblioteca din Caransebeş şi Pavilionul 7 din Băile Herculane”, a declarat Ionesie Ghiorghioni, vicepreşedintele acestui for.

Consilierul judeţean Ioan Cojocariu, care este şi directorul Casei de Cultură „George Suru” din Caransebeş, şi-a exprimat şi el nemulţumirea. „Am fost indignaţi, pentru că Episcopia a găsit sprijin şi înţelegere la Primăria Caransebeş de fiecare dată, chiar şi la locuitorii municipiului, în special în construirea Catedralei episcopale. Sunt mulţi caransebeşeni care au crescut între cărţile din Biblioteca «Mihail Halici». Eu ştiu că şi Episcopia are nevoile sale, dar şi oraşul are nevoie de Bibliotecă. De aceea, eu sper ca Episcopia să lase clădirea Bibliotecii, adică locului de carte”.

Şi cel de al doilea vicepreşedinte al Consiliului Judeţean, Ilie Iova, fost viceprimar al municipiului Caransebeş, a vorbit despre Biblioteca „Mihail Halici”, o clădire-monument, emblematică pentru oraş. „În strategia primarului Caransebeşului, Marcel Vela, a existat dintotdeauna o prioritate în a obţine clădirile de patrimoniu, care reprezintă emblema municipiului. Anul trecut, de exemplu, a fost achiziţionat sediul Băncii Comerciale, tot printr-un proces de exercitare a dreptului de preempţiune, după ce banca a avut intenţia să o vândă unei terţe persoane”, a spus Iova. El a mai ţinut să sublinieze că nu este normal ca Biblioteca să fie vândută altcuiva decât Primăriei Caransebeşului, care doreşte să cumpere clădirea, pentru a permite instituţiei culturale să-şi desfăşoare în continuare activitatea în respectivul spaţiu, deşi administraţia caransebeşeană nu cunoaşte, în momentul de faţă, suma pe care Episcopia intenţionează să o ceară pentru vânzarea clădirii.

Astfel stând lucrurile, există riscul ca Biblioteca municipală „Mihail Halici” să fie transformată în restaurant, deoarece clientul care s-a oferit să cumpere clădirea este proprietarul unui restaurant aflat în imediata vecinătate a imobilului de patrimoniu, care intenţionează să se extindă. Asta, în condiţiile în care Biblioteca funcţionează din anul 1950 şi de atunci a deservit beneficiarii în scopul cercetării, informării şi documentării. Imobilul – declarat monument isoric – a fost dobândit în anul 2004, prin donaţie, de către Episcopia Caransebeş, şi adăposteşte sediul Bibliotecii Municipale „Mihai Halici”, care funcţionează, în prezent, în subordinea Consiliului Local şi a Primăriei Caransebeş.

Prin urmare, în urma dezbaterilor, proiectul de hotărâre privind neexprimarea dreptului de preempţiune în ceea ce priveşte cumpărarea Bibliotecii „Mihail Halici” din Caransebeş a fost supus votului şi aprobat de către consilierii judeţeni.

Sonia BERGER