Greu, dar au pierdut…


Sâmbătă, 28 februarie, în Divizia A1 s-a disputat etapa cu numărul 20, în cadrul căreia Volei Club Banatul Caransebeş a evoluat în deplasare, la SCMU Craiova. Chiar dacă gazdele au câştigat partida în minimum de seturi, caransebeşenii au dat o replică bună în prima şi ultima rundă. Setul întâi a fost echilibrat şi s-a încheiat cu scorul de 25 – 23 pentru craioveni. În actul secund s-a mers cap la cap până la scorul de 8 – 8, pentru ca pe serviciul lui Bicanin să se ajungă la 20 – 8, gazdele închizând setul la 25 – 11. În setul al treilea, oltenii au avut iniţiativa, au condus cu 19 – 15, dar gugulanii au reuşit să întoarcă scorul la 19 – 22, însă pe serviciul aceluiaşi Bicanin s-a făcut 22 – 22, după care craiovenii au câştigat runda cu 25 – 23.

În acest meci, Dimitar Pangarov a folosit garnitura Simovic, Filip, Vânătoru, Jovic, Borota, Lung, Birău, Sormaz, Oprişor, Schiesz şi Aleksic.

În etapa viitoare, programată sâmbătă, 7 martie, caransebeşenii vor juca acasă cu Dinamo Bucureşti. (O. Voicu)