Get Adobe Flash player

Greaţa


Proverbele au întotdeauna dreptate. Din păcate, de acest adevăr m-am convins de cele mai multe ori pe propria-mi piele şi, aproape întotdeauna, când a fost prea târziu ca să mai pot repara ceva. Prin urmare, ultima întâmplare care mi-a atras atenţia n-a făcut altceva decât să-mi întărească convingerea. Iar proverbul care i se potriveşte ca o mânuşă e că, după război, mulţi viteji se-arată.
Îmi amintesc perfect că a existat un moment în istoria noastră recentă când, dacă ar fi candidat, Laura Codruţa Kovesi ar fi ajuns, fluierând, preşedinte. N-am nici cea mai mică îndoială în privinţa asta. Am studiat-o foarte atent, fiindcă chiar mi-a stârnit interesul. Avea pur şi simplu la picioare o parte a României, partea ei cinstită vreau să spun, care ar fi mers cu ea până-n pânzele albe. Era exact ceea ce aştepta partea aceea, mică, mare, nu ştiu nici eu, de Românie onestă. Băgase atât de tare groaza-n ticăloşii care ne conduceau în momentele alea, încât, după ce-au tremurat cât au tremurat în izmene, iar unii pe la răcoare, şi-au adunat forţele şi-au făcut pe dracu-n patru să scape de ea.
Dar să revin. La ora aceea, Laura Codruţa Kovesi întruchipa ideea de Dreptate, scrisă cu majusculă. Ştiu că, pe lângă unul băgat în puşcărie, mai erau o sută care scăpau, dar tot era ceva. Românului cinstit îi era sete de aşa ceva. Îmi amintesc foarte bine de toate astea. Şi, totuşi, Laura Codruţa Kovesi a anunţat, sus şi tare, că n-are de gând să candideze. Nu ştiu motivul, sau motivele, dar pot să bănuiesc că, aşa cum se întâmplă cu cei mai mulţi dintre oamenii ajunşi la cele mai înalte şi mai roşii butoane, era şantajabilă şi nu a vrut să se lase păpuşată. Sau poate a fost vorba de bun-simţ, aşa cum s-a întâmplat în cazul lui Pele, care, conştient până-n vârful unghiilor că, dacă ar fi candidat, ar fi ajuns preşedintele Braziliei cu sută la sută din voturi, a stat totuşi în banca lui. Pele a ştiut că ţara nu e doar o minge în care să dai cât e ziua de lungă şi cu care să-ţi fentezi alegătorii. Dar n-aş putea să spun de ce n-a vrut ea să candideze.
Când au demis-o, vă spun drept că mă aşteptam să văd măcar jumătate din România, sau măcar partea aceea cinstită a ei, în stradă. M-am uitat câteva zile după ea, apoi am închis, încet, fereastra, ca să nu-mi intre în casă ticăloşia şi laşitatea care au triumfat. Am fost copleşit atunci de o scârbă uriaşă, pe care nici măcar demiterea târzie a lui Tudorel Toader nu mi-a putut-o îndepărta.
Acum, când CEDO i-a dat dreptate, toţi cei care ar trebui să tacă mâlc şi să se-ascundă în gaură de şarpe, ţipă şi se bat cu cărămida-n piept. Şi din nou simt cum m-apucă sila.
Poate o să mi se mai facă şi de-acum înainte, când o să mănânc ceva ce nu-mi prieşte, nu ştiu, dar sunt sigur că o să mă apuce o greaţă fără margini când o să văd ce oaste de viteji o să se-arate după războiul cu COVID-ul.
Adrian CRÂNGANU

Traducere
Slovensky Med
Servicii deratizare Transal Urbis


Servicii Transal Urbis