Angajaţii Primăriei Caransebeş nu trebuie să-şi facă griji în privinţa salariilor



Întrebat, recent, dacă administraţia locală caransebeşeană nu se află în situaţia în care se găseşte cea din Oţelu Roşu, acolo unde edilul Luca Mălăiescu a anunţat zilele trecute că ar putea să intre în imposibilitatea de a plăti salariile angajaţilor, primarul Felix Borcean a spus că municipalitatea nu este într-o situaţie atât de gravă, mai ales dacă va reuşi să-şi recupereze sumele investite în spital şi în carantinarea persoanelor venite din străinătate şi a cadrelor medicale.
„Şi dacă nu le-am recupera, bugetul pentru cheltuielile cu personalul nu va fi afectat. Am renunţat, însă, la voucherele de vacanţă, banii fiind destinaţi tot spitalului”, a mai spus primarul Borcean.
Sonia BERGER