Get Adobe Flash player

Încă o investiţie bifată la Constantin Daicoviciu

Vizualizari: 265

Recent, au fost finalizate lucrările la obiectivul „Modernizare drumuri de interes local în localităţile Prisaca şi Zăgujeni”, investiţie finanţată din fonduri de la Bugetul de stat, prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală 1. Astfel, în cele două sate aparţinătoare comunei Constantin Daicoviciu au fost asfaltate străzile interioare şi s-au realizat rigole betonate aferente acestora. Lucrările au fost efectuate de firma spaniolă care a câştigat licitaţia, chiar dacă aceasta a participat cu preţul cel mai scăzut, iar pe întreaga perioadă a derulării contractului costul materialelor şi salariile personalului contractual au crescut, ne-a informat primarul Daniel Boambeş.

„Mă bucur că au fost finalizate lucrările la această investiţie, chiar dacă finanţarea acestora s-a derulat pe o perioadă de aproximativ patru ani. Sunt, de asemenea, extrem de mulţumit când văd că la aceste proiecte de modernizare a satelor comunei noastre participă şi cetăţenii, ei plantând flori şi contribuind la întreţinerea spaţiilor verzi de pe domeniul public. Pentru anul viitor, ne-am propus să demarăm lucrări care vizează alimentarea cu apă şi canalizarea menajeră în celelalte localităţi care nu dispun de aceste utilităţi în momentul de faţă, dar cel mai important este faptul că, împreună cu cetăţenii, administraţia va contribui la modernizarea şi înfrumuseţarea satelor comunei Constantin Daicoviciu”, a mai spus primarul Daniel Boambeş. (G. Luca)

Traducere