Glimboca, la Lugojul… coral


Duminică, 6 iulie, Biserica Ortodoxă cu hramul „Învierea Domnului” din Lugoj a găzduit cea de a V-a ediţie a Festivalului de Muzică Sacră „Pe Tine, Doamne, Te lăudăm”, iniţiat de preotul-paroh Mihai Sidei. Organizatorul a beneficiat de sprijinul Primăriei, Consiliului Local şi Asociaţiei Culturale „Opidus”.

Dacă la reuniunile precedente s-au înscris doar formaţii din Banat şi din ţară, de astă dată, prin participarea corurilor din Gyula (Ungaria) şi Vârşeţ (Banatul Sârbesc), Festivalul a devenit „internaţional”. De la debut şi până în prezent, ing. Francisc Boldea, primarul  municipiului Lugoj, a avut o prezenţă activă.

Pe lângă corurile din afara graniţelor ţării, i-au încântat cu frumoase interpretări pe credincioşi formaţiile din Arad, Deva, Glimboca şi Lugoj.

În încheierea Festivalului, cunoscuţii cântăreţi de muzică religioasă – pr. Marian Mărcuş, Liliana Savu şi cantautorul prof. Vasile Gondoci – au prezentat câteva piese de înaltă ţinută artistică, asemeni tinerei violoniste Alexandra Boghian, de la Şcoala de Muzică „Filaret Barbu”.

Reputatul muzicolog de la Marga, prof. univ. dr. Dumitru Jompan, preşedinte al juriului pentru a cincea oară, a concluzionat ca actuala ediţie a fost, sub aspect interpretativ, cea mai reuşită, ceea ce dă speranţa unui crescendo continuu la întrunirile corale viitoare.

Sonia BERGER