Banat, valoare şi conştiinţă

General de brigadă Victor Goanţă, preşedintele ,,Asociaţiei Invalizilor de Război”

Născut la 20 mai 1920, în comuna Cuptoare, judeţul Caraş-Severin, Victor Goanţă a fost al cincilea copil al preotului Nicolae şi al Corneliei Goanţă, din Cuptoare.

Părinţii şi-au crescut copiii în spiritul fricii de Dumnezeu, al cinstei, onoarei şi dragostei de carte. Victor, fiind cel mai mic, a fost înconjurat cu o dragoste neţărmurită de părinţi şi bunici, preotul Isac şi Marta, precum şi de fraţii mai mari (Nicolae, Pavel, Ion – băieţi, şi Tanţi – fată). De mic i-a plăcut să citească, aşa că, încă înainte de a merge la şcoală, Victor învăţase să scrie, să citească, să socotească, să recite poezii şi să spună poveşti din cărţile aflate în biblioteca fraţilor mai mari. Cursurile şcolii primare le-a făcut între anii 1927-1931, în aceeaşi clădire în care învăţaseră fraţii săi, la şcoala din comuna natală, avându-l ca dascăl pe Vichente Ursulescu, un bun pedagog şi modelator de caractere. De la el a aflat că pe meleagurile bănăţene a crescut şi a luptat marele revoluţionar Eftimie Murgu, şi că tot pe aceste meleaguri îşi are obârşia inginerul Traian Vuia, unul dintre pionierii aviaţiei române, generalul Dragalina, Comandantul Armatei Române şi unul dintre eroii Primului Război Mondial şi ai apărătorilor Văii Jiului. Tot el a zidit în sufletul micuţilor elevi dragostea pentru trecutul eroic al poporului român, pentru cunoaşterea istoriei şi geografiei patriei noastre, pentru păstrarea cu sfinţenie a tradiţiilor de luptă. După absolvirea şcolii primare, în vara anului 1931, părinţii i-au îndrumat paşii către uşile larg deschise ale Liceului ,,Diaconovici Loga” din Timişoara, şcoală care a dat ţării absolvenţi bine educaţi şi pregătiţi, mulţi dintre ei numărându-se printre marile personalităţi ale culturii, ştiinţei şi artei din România.

Timp de şapte ani (1931-1938), elevul Victor N. Goanţă, s-a numărat, spre bucuria părinţilor săi, printre cei mai buni elevi la învăţătură ai acestui liceu şi printre cei mai sociabili şi prietenoşi tineri din clasă. Vacanţele mult-aşteptate le-a petrecut din plin, în atmosfera sănătoasă a familiei, alături de părinţi, de fraţi şi surori, de foştii colegi de la Şcoala primară din comuna Cuptoare. Ultima clasă de liceu, în anul de învăţământ 1938-1939, a urmat-o la Liceul ,,Coriolan Brediceanu” din Lugoj. Bacalaureatul l-a susţinut în vara anului 1939, an care a marcat începerea celui de Al Doilea Război Mondial, la 1 septembrie, prin atacarea Poloniei, de către Germania Hitleristă. Cum norii prevestitori de furtună ai acestei conflagraţii se apropiaseră de frontierele de nord ale României, tânărul de 19 ani Victor Goanţă a fost încorporat la Regimentul 96 Infanterie, care îşi avea reşedinţa în oraşul Caransebeş, o garnizoană cu vechi tradiţii ostăşeşti, deoarece în această unitate se instruiseră, de-a lungul timpului, mii de fii ai Banatului. Avându-se în vedere că Victor Goanţă era proaspăt absolvent al liceului din Lugoj, conducerea Regimentului 96 Infanterie l-a trimis, în toamna anului 1939, să urmeze cursurile Şcolii Militare de Ofiţeri Infanterie de Rezervă, de la Arad. Aici, sub îndrumarea unor desăvârşiţi ofiţeri instructori, cu o îndelungată experienţă la conducerea unor subunităţi de infanterie, Victor Goanţă a deprins, în perioada 1939-1940, tainele meseriei de ofiţer. Aici şi-a însuşit prescripţiile regulamentelor de ordine interioară, de instrucţie şi de tactica informaţiei, şi tot aici a învăţat bine procedeele de tragere cu armamentul din dotarea infanteriei: puşca, pistolul automat, puşca mitralieră ,,Z.B.” şi mitraliera ,,Maxim”. Pe câmpul de instrucţie de la periferia oraşului Arad şi în poligoanele de tragere, elevul Şcolii Militare de Ofiţeri Victor Goanţă a dovedit excelente calităţi de comandant pluton de infanterie, numărându-se printre cei mai disciplinaţi şi buni executanţi elevi. La terminarea acestei instituţii militare de învăţământ, a trăit marea satisfacţie de a fi calificat printre primii absolvenţi. Fiind avansat la gradul de plutonier-major, a fost repartizat, la cererea sa, în garnizoana Timişoara (care îi amintea de frumoşii ani ai adolescenţei, de primii ani de liceu, dar şi de plimbările nocturne pe malurile râului Bega), şi încadrat la Regimentul 5 Vânători. Cu această unitate şi în această funcţie, a plecat pe front la Iaşi, Târgu Frumos, în primăvara anului 1944, pentru ca, împreună cu alte unităţi ale Armatei Române, să stăvilească ofensiva trupelor sovietice. Aici a fost avansat la gradul de sublocotenent de rezervă şi a trăit, alături de ofiţerii regimentului, bucuria primirii primei trese de ofiţer şi comanda unui pluton de puşcaşi, tineri bine instruiţi, curajoşi şi executanţi desăvârşiţi ai ordinelor primite.

În ciuda anilor care s-au scurs şi a suferinţelor fizice care i-au adus invaliditatea, fostul luptător cu arma în mână pentru apărarea bătrânelor planuri ale Moldovei lui Ştefan cel Mare şi Sfânt şi ale urmaşilor săi îşi amintea, în decembrie 2004: ,,Pe acest front de la Podul Iloaiei – Băile Strunga, am luptat la baionetă, şi tot aici m-a găsit ziua de 23 august 1944, când am primit ordinul să întoarcem armele împotriva foştilor noştri aliaţi din Armata Germană, în aceeaşi zi foarte mulţi din camarazii mei fiind luaţi prizonieri de trupele sovietice. Cei care am scăpat ne-am retras spre Băile Strunga, dar am avut ghinion, deoarece am intrat într-un câmp de mine şi mulţi dintre noi am fost răpuşi în câteva clipe. S-au putut vedea fum, picioare, mâini şi capete aruncate spre înaltul cerului. De data aceasta am avut noroc, scăpând teafăr, şi împreună cu câţiva soldaţi, am parcurs apoi drumul de la Băile Strunga, până la şoseaua principală, şi de aici până la Timişoara, în Cazarma Regimentului 5 Vânători”.

În cursul lunii septembrie 1944, ca urmare a reorganizării unităţilor Armatei Române, Regimentul 5 Vânători din care făcea parte tânărul sublocotenent Victor Goanţă, care abia împlinise 24 de ani, s-a unit cu Regimentul 96 Infanterie. În cadrul acestei unităţi, a participat la grelele lupte de pe teritoriul Ungariei, pe direcţia localităţilor Bekescsaba, Tegsed-Budapesta, numărându-se printre vitejii celor trei divizii (două de infanterie şi una de cavalerie) ale Corpului 7 al Armatei Române, comandat de generalul N. Sova, care între 1-15 ianuarie 1945, au dus lupte de stradă în interiorul capitalei ungare. În ultima decadă a lunii ianuarie, aceste mari unităţi au fost deplasate în Cehoslovacia, sublocotenentul Victor Goanţă şi oamenii săi din Budapesta fiind trimişi către râul Hron. Luptele din această zonă a Cehoslovaciei au fost tot atât de grele ca şi cele de la Budapesta, inamicul apărând cu înverşunare orice curs de apă, Tatra Mică, Metalici, Muran etc.

După forţarea râului Hron, la sfârşitul lunii martie 1945, plutonul comandat de sublocotenentul Victor Goanţă a luat cu asalt o puternică rezistenţă inamică, care reuşise să oprească cu ajutorul armelor automate înaintarea regimentului din care făcea parte. Despre această acţiune, fostul comandant de pluton îşi amintea: ,,Am trecut la atac, însă un obuz a nimerit pe grupul de ostaşi pe care-l comandam, mulţi dintre ei fiind ucişi sau grav răniţi. Am fost şi eu rănit, schija retezându-mi mâna stângă de la cot, pe care am văzut-o agăţată într-un boschet de salcâmi, piciorul stâng a fost rupt din şold, iar la cap mă rănise altă schijă. Pierzând mult sânge, brancardierii unităţii m-au transportat la postul de prim-ajutor al batalionului, iar apoi la unul din spitalele de campanie, din spatele frontului. După intervenţiile medicale necesare, am fost salvat şi transportat la Spitalul militar de la Lipova, pe malul Mureşului, nu departe de Arad, unde urmasem Şcoala Militară de Ofiţeri, iar de aici la Spitalul Militar de la Băile Herculane şi apoi la Spitalul Militar 7 303 din Bucureşti”.

După luni de grele suferinţe, fără un braţ şi incomplet vindecat la cap şi şold, a urmat o lungă perioadă de convalescenţă, dar a avut şi o mare bucurie: în conformitate cu Înaltul Decret Nr. 3222 din 18 noiembrie 1945, sublocotenentul Victor Goanţă a fost distins, pentru faptele de arme săvârşite, cu Înaltul Ordin ,,Coroana României cu Spade, în grad de cavaler”, distincţie pe care o poartă pe piept şi acum.

În primăvara anului 1945, ofiţerul s-a prezentat la Comisia medicală, care l-a clasat ca invalid de război sută la sută. Fără braţul stâng şi cu sănătatea şubrezită, bravul ofiţer s-a reîntors în mijlocul familiei care-l aştepta şi care i-a acordat îngrijirile de care avea încă nevoie. După completa sa însănătoşire, fostul comandant al Regimentului Infanterie şi-a continuat studiile universitare.

După desfăşurarea cu succes a evenimentelor revoluţionare din Decembrie 1989, ofiţerul a avut o lăudabilă iniţiativă, aceea de a grupa în jurul său peste 30 de invalizi de război şi a pune bazele ,,Asociaţiei Naţionale a Invalizilor de Război din România”, elaborând statutul şi regulamentul de funcţionare ale Asociaţiei, dobândind, încă din luna martie 1990, deci în urmă cu 20 de ani, autoritatea juridică. Ea funcţionează în bune condiţii sub auspiciile lui Victor Goanţă, care a fost ales în funcţia de preşedinte.

col (r) Andrei GHIDARCEA