Cristian Ungur, de la 60, la 30 de zile de arest


După ce instanţa Judecătoriei Caransebeş a decis, în şedinţa din data de 3 septembrie, că autorul accidentului din 8 august, de pe Aeroportul Caransebeş, trebuie să rămână în arest preventiv pentru următoarele 60 de zile, avocaţii lui Cristian Ungur au făcut recurs la Tribunalul Caraş-Severin. Acesta s-a judecat luni, 6 septembrie, iar completul de judecată a admis calea de atac formulată şi a decis reducerea perioadei de arest preventiv de la 60, la 30 de zile. „Este un lucru pozitiv, un început bun”, a declarat după proces avocatul Cosmin Bolosin. Potrivit avocatului autorului accidentului în urma căruia au fost rănite patru persoane, maşina clientului său ar fi fost atacată de spectatori, iar geamul şi parbrizul ar fi fost sparte de cauciucurile aruncate de pe marginea pistei. Datorită diferenţelor mari dintre declaraţiile învinuitului şi cele ale martorilor, s-a solicitat o nouă expertiză.

De altfel, în acest dosar, la solicitarea avocaţilor lui Cristian Ungur, a mai fost executată o astfel de cercetare cu caracter tehnic. Potrivit concluziilor expertului, autoturismul implicat în accident se deplasa cu 41 km/h în momentul în care a lovit cei patru spectatori, iar aceştia din urmă ar avea şi ei partea lor de vină, pentru că ar fi depăşit zona de protecţie. (C. Senco)