FC Caransebeş, debut cu dreptul în Liga a II-a


caransebes olimpia 1
FC Caransebeş – Olimpia Satu Mare 1-0 (1-0)
Aproximativ 1.800 de spectatori, care au umplut până la refuz tribunele Stadionului Municipal din Parcul Teiuş, au ţinut să fie prezenţi sâmbătă, 30 august, la meciul de debut al formaţiei FC Caransebeş în Liga a II-a.
Gazdele au început mai bine, trecând de două ori pe lângă gol, în minutele 5 şi 6, prin acelaşi Negoescu, care în prima fază a trimis cu latul, de la 12 metri, la o palmă de bara din dreapta a porţii apărate de Anca, centrarea venită de pe dreapta, de la Lupu, pentru ca apoi să reia cu capul, din 6 metri, o centrare venită de pe aceeaşi parte.
Scorul a fost deschis în minutul 14, după un corner executat de pe dreapta de Poiană, mingea a fost deviată cu capul dintr-un grup de jucători, a ajuns la Manea, care, de la 6 metri, a trimis-o sub bara porţii lui Anca.
Următoarea fază mai periculoasă a gazdelor s-a înregistrat în minutul 20, atunci când Săulescu a avut o pătrundere individuală pe partea dreaptă, şutul său de la 10 metri trecând razant cu transversala porţii adverse.
A urmat o perioadă de aproximativ 20 de minute în care caransebeşenii au cedat iniţiativa, permiţându-le oaspeţilor să reintre în joc, aceştia având o ocazie bună de a egala în minutul 31, când Bâc a centrat pe jos, de pe dreapta, însă mingea deviată de Bujor, de la 10 metri, s-a scurs pe lângă bara dreaptă a porţii apărate de Coca.
Oaspeţii au început mai hotărâţi partea doua, având câteva ocazii bune de a înscrie. Astfel, în minutul 60, Bâc a executat în zid o lovitură liberă de la 35 de metri, mingea a ajuns la Laso, şutul acestuia fiind scos de sub bară de portarul caransebeşean Coca. Peste două minute, Bujor a pătruns bine pe dreapta, a şutat puternic de la 14 metri, însă goal-keeper-ul gazdelor a reuşit să respingă balonul. Coca s-a mai evidenţiat o dată în minutul 65, când a prins mingea şutată de la 15 metri, de Laso.
Gazdele au replicat prin Dârvaru, care, în minutul 70, a fentat doi jucători adverşi undeva la 18 metri, şutul său plasat trecând la o palmă de bara din stânga a porţii apărate de Anca. Artean putea să-şi treacă şi el numele pe lista marcatorilor în minutul 79, atunci când a recuperat o minge la mijlocul terenului şi a încercat să-l surprindă cu un lob pe Anca, ieşit la limita careului, însă balonul a căzut în faţa porţii, după care s-a dus peste transversală. Săulescu putea să mărească avantajul gazdelor în minutul 81, însă Anca s-a opus şutului violent trimis de la 12 metri de mijlocaşul caransebeşean.
Ultima fază mai importantă s-a consumat în minutul 86, atunci când gazdele au beneficiat de o lovitură liberă obţinută de Săulescu. Precup a mişcat balonul la 22 de metri, pentru Ologu, şutul plasat al acestuia fiind respins cu o intervenţie spectaculoasă de către Anca.
„Meciul de astăzi a fost infernal pentru noi, exact cum anticipam, pentru că Olimpia Satu Mare, din punctul meu de vedere, este o echipă bună, o echipă care are în componenţă jucători valoroşi, o echipă care are obiective destul de îndrăzneţe, stau şi foarte bine din punct de vedere financiar, am înţeles, însă am fost ferm convins că dacă avem atitudine, dacă avem dorinţă, dacă avem determinare, dacă dăm mai mult decât putem, victoria va fi a noastră. Astăzi nu m-am înşelat şi nu-mi rămâne decât să mulţumesc încă o dată jucătorilor mei, care astăzi mi-au arătat că sunt nu doar importanţi, ci şi foarte buni. În ceea ce priveşte publicul de azi, am sperat că oamenii vor veni în număr mare la stadion, publicul de aici, de la Caransebeş, fiind fenomenal, şi vreau să le mulţumesc tuturor suporterilor, au fost, cum se spune, al doisprezecelea jucător, şi aceasta este şi victoria lor, a caransebeşenilor, cărora le-o dedicăm, fiindcă o merită cu prisosinţă”, a spus antrenorul Sorin Bălu.
FC Caransebeş: Coca, Lupu, Manea, Barbu, Dârvaru (min. 84, Himcinschi), Poiană (68, Dicu), Goşa, Negoescu (74, Ologu), Precup, Artean, Săulescu; rezerve: Bujor, Muscă, Ganea, Centea. Antrenor, Sorin Bălu.
Olimpia Satu Mare: Anca, Muntean (77, Boştină), Ioniţă, Heil, Gavrilescu, Şvarczkopf, Villand (46, Burlacu), Iuhas, Bâc, Faur (46, Laso), Bujor; rezerve: Şuta, Mureşan, Micaş, Apostu. Antrenor, Sorin Bodea.
Rezultatele etapei I, de sâmbătă, 30 august: CS Mioveni – ACS Poli Timişoara 0-2; Şoimii Pâncota – CSM Râmnicu Vâlcea 1-1; Fortuna Poiana Câmpina – Metalul Reşiţa 1-2; FC Caransebeş – Olimpia Satu Mare 1-0; Unirea Tărlungeni – FC Olt Slatina 2-1; FC Bihor Oradea a stat.
Etapa a II-a, sâmbătă, 6 septembrie: CSM Râmnicu Vâlcea – CS Mioveni; Metalul Reşiţa – Şoimii Pâncota; FC Bihor Oradea – Fortuna Poiana Câmpina; FC Olt Slatina – FC Caransebeş; ACS Poli Timişoara – Unirea Tărlungeni; Olimpia Satu Mare stă.
caransebes olimpia 2