Get Adobe Flash player

Despre iubire

Vizualizari: 97


„Fraţilor, să ne iubim unul pe altul, pentru că dragostea este de la Dumnezeu și oricine iubește este născut din Dumnezeu și cunoaște pe Dumnezeu” (I Ioan 4,7). Toate felurile virtuților sunt cuprinse într-una singură, care se numește iubire. Iubirea, prin felul ei de a fi, este asemănarea cu Dumnezeu, desigur pe cât este cu putință oamenilor. Cât despre lucrarea ei, este o „beție” a sufletului. Dinspre însușirile ei, este izvor al credinței, abis al îndelungii răbdări și mare a smereniei. Nimic nu este mai înalt decât iubirea. Sfântul Evanghelist Ioan mărturisește despre iubire: „Și noi am cunoscut și am crezut iubirea, pe care Dumnezeu o are către noi. Dumnezeu este iubire și cel ce rămâne în iubire rămâne în Dumnezeu și Dumnezeu rămâne întru el. Întru aceasta a fost desăvârșită iubirea Lui față de noi, ca să avem îndrăznire în ziua judecății, fiindcă, precum este Acela, așa suntem și noi în lumea aceasta. În iubire nu este frică, ci iubirea desăvârșită alungă frica, pentru că frica are cu sine pedeapsa, iar cel ce se teme nu este desăvârșit în iubire. Noi iubim pe Dumnezeu, fiindcă El ne-a iubit cel dintâi. Dacă zice cineva: iubesc pe Dumnezeu, iar pe fratele său îl urăște, mincinos este! Pentru că cel ce nu-l iubește pe fratele său, pe care l-a văzut, pe Dumnezeu, pe care nu L-a văzut, cum poate să-L iubească? Și această poruncă avem de la El: cine iubește pe Dumnezeu să iubească și pe fratele său” (I Ioan 4, 16-21).
Cine nu-L iubește pe Dumnezeu nu ține poruncile Lui. Cine-L iubește pe Dumnezeu nu strâmtorează pe nici un om pentru lucruri neînsemnate, nici nu este tulburat de vreun om. Iubirea față de toți oamenii este o datorie, de vreme ce toți suntem copiii lui Dumnezeu. Nu iubiți doar prin cuvinte, ci prin fapte și în mod adevărat. Dacă cineva dorește și vrea să descopere iubirea pe care o are, să se asigure prin următoarele: să observe dacă se întristează pentru greșelile fratelui său și dacă se bucură pentru sporirea și harismele acestuia.
Iubirea este puterea de a-l câștiga pe fratele nostru, pentru că, dacă îl câștigăm pe acesta, îl câștigăm pe Dumnezeu. Cui nu-i pasă de sine, din iubire pentru alții, se bucură de purtarea de grijă a lui Dumnezeu, care este cu el. Și, astfel, tuturor oamenilor le pasă de el. Cel ce iubește însetează să sufere pentru cel iubit. Opusul iubirii este răutatea. Răutatea înseamnă chin.
Părintele Arsenie Papacioc ne spune: „În iubire nu există nimic rațional. Nu știu de ce îl iubesc pe acela! Iubirea nu are nici început, nici sfârșit, există odată cu Dumnezeu. Deci, ca să se depășească această răceală, trebuie să se ducă o viață creștinească”.
Omul care iubește nu se mulțumește ca să dea numai celui care cere milostenie, ci caută ca să afle oamenii care au nevoie, ca să le vină în ajutor. Un criteriu al iubirii: când dai milostenie, să te gândești: „Dacă ar fi fost Hristos, ce I-aș fi dat? Cu siguranță ceea ce este mai bun!” După aceea, Însuși Hristos zice: „Amin zic vouă, întrucât ați făcut unuia dintre acești frați mai mici ai Mei, Mie Mi-ați făcut” (Matei 25,40).
Mama intră în foc ca să-și salveze copilul, și pentru că iubirea ei este mai puternică decât văpaia focului, nu simte durerea. Iubirea pentru copilul ei acoperă durerea, cu atât mai mult iubirea pentru Hristos! Atunci mucenicia este sărbătoare și văpaia se pierde în focul iubirii dumnezeiești. Sfinții mucenici și-au vărsat sângele lor din iubire față de Dumnezeu, și față de chipul lui Dumnezeu, omul.
Iubirea dumnezeiască cuprinde inima și mintea și omul „înnebunește”. Nu sesizează nici durerea, nici nimic altceva, pentru că mintea lui este în Hristos și El umple de bucurie inima lui.
Sfântul Apostol Pavel arată puterea dragostei în Epistola întâi către Corinteni: „De aș grăi în limbile oamenilor și ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare și chimval răsunător. Și de aș avea darul proorociei și tainele toate le-aș cunoaște și orice știință, și de aș avea atâta credință încât să mut și munții, iar dragoste nu am, nimic nu sunt. Și de aș împărți toată avuția mea și de aș da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi folosește. Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește. Dragostea nu se poartă cu necuviință, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândește răul. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduiește, toate le rabdă. Dragostea nu cade niciodată.
Dacă omul nu ajunge la starea că tot ceea ce face să săvârșească din iubire pentru Dumnezeu și pentru semenul său, atunci risipește. Dacă postește și are cugetul trufaș, postirea lui este pierdută. După aceea este ca un vas găurit care nu ține nimic. Aruncă apa într-un vas crăpat și, încetul cu încetul, vei vedea că se scurge toată.
Acolo unde prisosește iubirea, se iartă și se acoperă toate greșelile. Iubirea este tratamentul cel mai eficace pentru sănătatea sufletului. Sfântul Porfirie ne îndeamnă: „Să-L iubim pe Hristos și singura noastră nădejde și grijă să fie El”.
Pr. Petru PAICA

Traducere