Felix Borcean a câştigat procesul cu Mihaela Popovici



După mai multe întâlniri în instanţă, ca urmare a procesului intentat de fostul manager interimar al Spitalului Municipal de Urgenţă Caransebeş, Mihaela Popovici, care l-a dat în judecată pe primarul Felix Borcean, pe motiv că acesta a destituit-o din funcție în luna decembrie 2018, fiindcă nu a pus în practică măsurile de redresare financiară a unității medicale, iată că acum lucrurile au ajuns la final.
În sprijinul său, Mihaela Popovici a venit cu argumentul că era câştigătoarea unui concurs pentru acel post, chiar dacă pentru o perioadă determinată, şi nu avea cum să fie revocată din funcție până la sfârşitul respectivului mandat.
La începutul lunii iulie, edilul municipiului a anunţat că administraţia locală a câştigat, în prima instanţă, la Tribunalul Caraş-Severin, procesul intentat de Mihaela Popovici, care ceruse daune morale, repunerea pe funcţie şi salariul pe toate lunile de când a fost demisă.
Iată însă că, recent, Curtea de Apel Timișoara a dat câştig de cauză primarului Caransebeşului, sentinţa fiind definitivă şi irevocabilă.
Întrebat, zilele trecute, cât crede că va rezista noua conducere a spitalului, având în vedere numărul mare de directori care s-au perindat aici în ultima perioadă, Felix Borcean a spus că atunci când a numit un manager nu s-a gândit la finalul mandatului acelui manager, dorindu-şi ca fiecare dintre ei să stea pentru cât mai mult timp. „Evident că îmi doresc ca și actuala conducere să reziste și să-și continue munca, una care și-a arătat roadele din primele zile şi căreia îi acord tot sprijinul. Acum, cu câştigarea procesului, ne-a fost ușurată calea spre a împământeni un manager la Spitalul Municipal de Urgență din Caransebeș și probabil că în viitorul apropiat vom demara procedura pentru scoaterea la concurs a acestui post”, a adăugat Felix Borcean.
Bianca METEŞ