FC Caransebeş şi-a definitivat lotul în vederea promovării


Formaţia FC Caransebeş a încheiat cantonamentul efectuat pe plan local, la sfârşitul celor zece zile de pregătire antrenorul Alin Artimon arătându-se mulţumit de perioada de acumulare fizică, cu excepţia accidentării lui Fuchs, care, însă, se pare că nu va crea probleme de continuitate. Tehnicianul gugulan a anunţat şi ultimele două transferuri ale iernii pentru atingerea obiectivului declarat atât de conducerea clubului, cât şi de principalul finanţator, Primăria Caransebeş – promovarea în Liga a II-a, iar acestea sunt atacantul Alexandru Vlăduţi (24 de ani), de la Pandurii II, jucător văzut la un moment dat cu potenţial pentru prima echipă a gorjenilor, şi fundaşul central Răzvan Petcu (25 de ani), de la Hunedoara.

După ce, la sfârşitul anului trecut, lotul a fost extrem de subţire, în unele etape pe banca de rezerve fiind nevoiţi să ia loc şi cei doi antrenori secunzi, Sorin Gheju şi Dan Doran, în retur, Alin Artimon se va baza pe 22 de jucători. Numărul de achiziţii a ajuns la şapte în această iarnă, însă doar şase sportivi au rămas definitiv în lot, din primul calup de cinci, compus din Haidău, Al. Ionescu, Săulescu, Cristian Poiană şi Cristian Fara, ultimul urmând să părăsească echipa. Fara a venit cu statut de jucător în probe, el primind de la conducerea clubului gugulan acceptul de a se antrena în continuare la Caransebeş, până la găsirea unei echipe.

Sâmbătă, 1 februarie, gugulanii au susţinut un prim joc amical, în compania formaţiei Rapid Buchin, din Liga a V-a, meci încheiat cu scorul de 10-0. Pentru caransebeşeni au marcat Negoescu (3), Poiană (2) şi Gheju, Şandru, Săulescu, Vlăduţi şi Fara – câte un gol.

Miercuri, 5 februarie, gugulanii au susţinut un al doilea amical, în deplasare, la UTA Arad, partida încheindu-se cu scorul de 1-1. Pentru caransebeşeni a înscris Artean, în minutul 70. Următorul meci de pregătire este programat sâmbătă, 8 februarie, de la ora 11, cu Voinţa Lupac-Muncitorul, pe stadionul din Balta Sărată.

Sorin ROGOZ