FC Caransebeş 1913, al doilea pas cu dreptul, la Braşov


brasov caransebes 9

FC Braşov – FC Caransebeş 1913 0-1 (0-0)

          

            În cea de a doua etapă a Seriei a II-a a Ligii a II-a, FC Caransebeş 1913 a jucat în deplasare la FC Braşov, echipă care, în prima rundă, obţinuse un rezultat bun, remizând, scor 1-1, în deplasare la Baia Mare. Gugulanii veneau şi ei după o victorie de moral obţinută în faţa vâlcenilor, astfel încât existau toate premisele ca meciul din oraşul de la poalele Tâmpei să fie unul cel puţin interesant.

Realitatea din teren s-a dovedit însă alta, primele 10 minute fiind oarecum liniştite, singura fază notabilă de poartă înregistrându-se în chiar primul minut de joc, când Codoban a tras de la distanţă, goal-keeper-ul caransebeşean Birăescu respingând în corner.

În minutul 11, Livan a centrat bine, fundașul brașovean Poverlovici a respins cu greutate în corner, după executarea loviturii de colț Lupu șutând în Letan. Peste patru minute, Roman a recuperat în jumătatea proprie, a pasat pe dreapta la Lupu, care l-a angajat central pe Livan, șutul tânărului caransebeșean ducându-se puțin alături.

În minutul 20 s-a consemnat o fază interesantă,  atunci când Coboban l-a angajat cu o pasă filtrantă pe Buga, care a scăpat singur spre poarta oaspeţilor, secondat de Matei, însă Birăescu a ieşit în întâmpinare şi a reuşit să respingă din fața lor, în aplauzele celor 600 de spectatori. Şase minute mai târziu, Perju a centrat perfect în careu de pe aripa stângă, însă reluarea cu capul a lui Matei a fost slabă.

În minutul 37, Ianc a pătruns în careu, a centrat pe fruntea lui Mugurel Buga, însă portarul caransebeșean a fost acolo și a prins, a repus lung cu piciorul până la Livan, șutul acestuia de la 20 de metri trecând puțin peste poarta lui Căucă. Peste doar un minut, caransebeşenii au trecut pe lângă deschiderea scorului, când Letan a reuşit să-l blocheze perfect pe Buşu în careul mic al gazdelor.

În prima repriză – şi cum avea să se dovedească până la sfârşitul meciului –, gugulanii au stat bine în teren, dovedind prin atitudinea lor că au venit să smulgă cel puţin un punct de la Braşov, în timp de gazdele au jucat parcă fără tragere de inimă, având o posesie bună, dar fără a o concretiza în mari ocazii de gol.

Oaspeţii au deschis scorul în minutul 53, atunci când au recuperat o minge la mijlocul terenului, iar Lupu a prins o torpilă de la 25 de metri, catapultând balonul în vinclul porţii apărate de Căucă, goal-keeper-ul braşovean fiind nevoit să se declare învins şi să scoată mingea din plasă.

În minutul 57, gazdele şi-au mai trecut în cont o ocazie, Ianc şutând pe jos, la colţul lung, însă Birăescu a fost la post şi a respins în corner. A urmat o perioadă în care braşovenii au controlat jocul, punând presiune pe gugulani, cu multe centrări în careu şi lovituri de colţ, însă le-a lipsit luciditatea la finalizare, astfel că tabela de marcaj a rămas nemodificată, în ciuda eforturilor „stegarilor”.

Braşovenii au fost foarte aproape de autogol în minutul 77, atunci când Stoica a trimis un şut-centrare foarte periculos în careul advers, iar Puţanu a încercat să respingă, fiind foarte aproape de a trimite în propria poartă, însă, din fericire pentru gazde, balonul s-a dus în corner.

Caransebeşenii au rămas în zece oameni în minutul 81, după ce juniorul Dumitru a văzut al doilea cartonaş galben, pe primul arbitrul Ionuţ Coza arătându-i-l în minutul 39, pentru un fault lateral. Au urmat 10 minute în care gugulanii s-au retras, însă s-au apărat exact, singura ocazie periculoasă a gazdelor fiind cea din minutul 84, când, beneficiind de o centrare perfectă, Rusu nu a reușit să-l învingă pe Birăescu din 4 metri, goal-keeper-ul caransebeșean respingând cu un reflex spectaculos.

„Am făcut o ruşine de joc. De ce ne-a fost frică n-am scăpat. Am spus că mi-e frică de noi. Sunt jucători noi şi e greu de încropit o echipă. Dar şi aşa sunt foarte supărat… Am crezut că dacă am transferat trei-patru jucători din Liga I avem şi echipă. Din păcate, nu e aşa. În Liga a II-a, fără muncă şi dăruire în teren, nu se poate. Nu putem juca cu numele”, a declarat după meci antrenorul „stegarilor”, Cosmin Bodea.

„A fost un meci frumos, echipa a fost ordonată. Am avut cele mai multe ocazii. Am fost mai buni, şi consider că e o victorie meritată. Avem şase puncte, sunt meritate, cu atât mai mult cu cât azi am jucat în faţa unei echipe care pleca favorită, venind din Liga I. Vrem să ajungem în primele cinci. Am plecat însă târziu la muncă şi am fost nevoiţi ca în 20 de zile să punem totul la punct, în cantonament. Se vede că am muncit bine. Am suferit în ultimele 10 minute… Mă aşteptam la mai mult de la Braşov… Echipa ştie deja conceptul meu. Sunt 25 de jucători şi toţi pot juca. Cine dă maximum, va juca. Toţi vor prinde minute. Ideea este că, aşa cum am fost şi cu Vâlcea, cine a intrat a jucat foarte bine şi asta denotă faptul că avem un lot de valoare. Săulescu a intrat şi în partida trecută de pe bancă. A schimbat faţa meciului. Jucătorii intră determinaţi şi vor să arate ce pot. Toţi lucrează la maximum pentru a intra în teren. Avem un mic deficit la tineri şi vrem să mai aducem câţiva”, spus la conferinţa de presă Giovanni Pissano, antrenorul lui FC Caransebeş 1913.

FC Braşov: Căucă, Letan, Puţanu, Poverlovici, Munteanu, Moraru (min. 79, Rusu), Ianc, Perju (51, Mareş), Codoban (46, David), Matei, Buga; rezerve: Mutu, Hlinca, Olteanu, Popa. Antrenor, Cosmin Bodea.

FC Caransebeş 1913: Birăescu, Suciu, Roman (58, Săulescu), Livan, Răducu, Lupu (72, F. Pissano), Buşu, Stoica (83, Bogdanovici), Cîrstoiu, Dumitru, Stelitano; rezerve: Doran, Bona, Suru, Stoichiţoiu. Antrenor, Giovanni Pissano.

A arbitrat la centru Ionuţ Coza (Cernica), asistat la cele două linii de Mihai Dobre (Şotânga) şi Florin Pucheanu (Ulmi).

Observatori: Marian Deaconu (Ploieşti) şi Constantin Pintilie (Rm. Vâlcea).

Sorin ROGOZ

brasov caransebes 5