Explozie la Arme şi Muniţii, declanşată la Caransebeş!



La mijlocul săptămânii trecute, în judeţ a izbucnit un scandal a cărui scânteie s-a aprins la Caransebeş. Atunci, în data de 4 decembrie, fostul consilier local caransebeșean Ioan Pop a fost ridicat de la sediul Muzeului Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă, unde firma sa îşi are sediul, în plină desfășurare a unui examen pentru obținerea permisului de port-armă, și adus cu mascații la locuința din cartierul Teiuș, în apropierea căreia fostul ofițer de jandarmi, acum om de afaceri în domeniul armelor și munițiilor, deține și un poligon de tragere. Asupra sa planau suspiciuni că ar face parte dintr-un grup infracțional organizat care s-ar ocupa cu falsificarea permiselor de port-armă.
Nouă percheziţii au fost efectuate în judeţ pentru arme, mită, falsuri și alte minciuni. Astfel, s-a pus capăt activităţii unui grup infracţional care dădea oricui dreptul de a deţine arme, iar infracţiunile grupului sunt numeroase.
În acea zi de 4 decembrie, procurorii DIICOT Caraș-Severin, împreună cu ofițeri de Poliție judiciară din cadrul D.G.A. – Serviciul Județean Anticorupție Caraș-Severin au efectuat un număr de nouă percheziţii domiciliare pe raza județului Caraș-Severin, dintre care una la sediul unei instituții din cadrul M.A.I., într-o cauză în care se efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, nerespectarea regimului armelor și munițiilor, luare de mită, dare de mită, trafic de influență, cumpărare de influență, abuz în serviciu, fals material în înscrisuri oficiale, fals intelectual, uz de fals, mărturie mincinoasă și divulgarea informațiilor secrete de serviciu sau nepublice.
De fapt, totul a plecat de la întâmplarea petrecută în data de 30 iulie a.c., când organele de urmărire penală s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că pe raza județului Caraș-Severin s-a constituit un grup infracțional organizat, având drept scop nerespectarea regimului armelor și munițiilor de către persoane apropiate membrilor grupului sau de către persoane dispuse să ofere diferite sume de bani sau alte foloase pentru a obține dreptul de a procura și deține arme. În fapt, potrivit procurorilor DIICOT, s-a reținut că, începând cu anul 2017, la nivelul județului s-a constituit un grup infracțional organizat format din șeful unui serviciu din cadrul unei instituții aparținând M.A.I., un ofițer și trei agenți de poliție din același serviciu, precum și administratorul și angajatul unei societăți comerciale autorizate în domeniul armelor și munițiilor. La grupul inițial constituit au aderat, ulterior, și alte persoane, fără calitate specială, scopul fiind obținerea unor beneficii de la persoane care intenționau să obțină autorizația de procurare a unei arme sau de la persoane care dețineau deja arme și care săvârșeau diverse infracțiuni sau contravenții la regimul armelor și munițiilor.
Membrii grupului infracțional organizat au acționat pe mai multe paliere. Aceștia au obținut beneficii materiale de la persoane care intenționau să obțină autorizația de procurare a unei arme prin organizarea de cursuri de instruire teoretică și practică, la finalizarea cărora cursanții susțineau un examen în fața unei comisii formate din polițiști specializați. În cazul promovării examenului, cursanților li se elibera un certificat de absolvire, care stătea la baza eliberării autorizației de procurare a unei arme. În realitate, cei doi reprezentanți ai societății comerciale autorizate nu susțineau cursurile și atestau în mod fictiv prezența cursanților la ore, iar înainte de susținerea examenului, polițiștii din grupare divulgau celor doi reprezentanți ai societății comerciale subiectele de examen, care, la rândul lor, le înmânau cursanților care susțineau examenul, promovabilitatea fiind de 100%. Promovarea examenului la cursurile organizate de această societate comercială a devenit de notorietate în rândul persoanelor interesate și au existat cazuri în care persoane care domiciliau în județele limitrofe și care nu reușeau să promoveze examenele în județele în care aveau domiciliul se înscriau la cursurile organizate de societatea comercială în cauză unde reușita era garantată.
Totodată, grupul infracțional organizat favoriza anumite persoane cu funcții importante, care dețineau deja arme și care săvârșeau diverse infracțiuni sau contravenții la regimul armelor și munițiilor. Astfel, la grupul infracțional organizat au aderat doi suspecți cu funcții importante, care au săvârșit infracțiuni și contravenții la regimul armelor și munițiilor, fiind protejați de ceilalți membri ai grupului pentru a nu răspunde penal sau contravențional prin tergiversarea cercetărilor în dosare penale, falsificarea unor înscrisuri ale societății comerciale autorizate sau neaplicarea unor sancțiuni complementare (anularea sau suspendarea dreptului de deținere a armelor).
În urma perchezițiilor domiciliare au fost puse în executare un număr de 10 mandate de aducere. Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale. Acţiunea a fost efectuată cu sprijinul ofițerilor anticorupție din Alba, Arad, Gorj, Hunedoara, Timiș și Mehedinți și lucrătorilor din cadrul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, au mai informat procurorii DIICOT.
După doar o zi, respectiv joi, 5 decembrie, Tribunalul Caraş-Severin a dispus măsura arestului preventiv pentru 30 de zile în cazul cms.-șef Radu Ștefan, seful Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase (SAESP) din cadrul IPJ Caraș-Severin, Ioan Pop, cms. (r) Nicolae Cernea, fost angajat al SAESP, agentul Nicolae Miculescu, angajat la SAESP, și Florin Negru. De asemenea, a mai dispus plasarea sub control judiciar pentru Matei Lupu, prefectul judeţului Caraş-Severin, care între timp şi-a dat demisia, şi fostul primar al Bocşei, Mirel Pascu.
Bogdan NAUM