După 30 de ani de la înfiinţarea U.M. 01875, piloţii au zburat spre „cuibul” din Caransebeş


Cadrele militare care au activat la Baza Aeriană de Elicoptere de la Caransebeş s-au întâlnit sâmbătă, 9 august, în municipiu, pentru a marca 30 de ani de la înfiinţarea Unităţii Militare 01875, structură desfiinţată în 2001.

Veniţi din toate colţurile ţării, foştii colegi de arme au mers mai întâi la Casa de Cultură „George Suru”, al cărei director, Ioan Cojocariu, el însuşi fost cadru în această unitate, i-a ajutat să retrăiască, prin intermediul fotografiilor din expoziţia amenajată în foaierul instituţiei, istoria Regimentului de Elicoptere. Participanţii la eveniment s-au deplasat apoi la Aeroport, pentru o „revistă de front”.

„Ne-am răsfirat care pe unde, după ce s-a închis unitatea, dar tot tânjim unii după alţii… Sunt şi colegi care nu mai sunt printre noi, dar asta este viaţa. Ţin minte că eu cu Coajă (Ioan Cojocariu – n.r.) am aici venit în ’82, împotriva voinţei noastre, el a rămas, eu am plecat mai târziu”, a spus comandorul Gheorghe Agarliţă, pilot de elicopter.

Ultimul comandant al Unităţii din Caransebeş, comandorul Florin Ivana, aflat acum la conducerea Bazei din Timişoara, a declarat: „Am venit aici în 1984, eram comandantul Grupului de elicoptere când s-a desfiinţat unitatea. Pentru mine, Caransebeşula însemnat mult în formarea mea ca ofiţer şi pilot, a fost o rampă de lansare, pentru că activez şi acum, sunt de 10 ani comandant al Bazei din Timişoara. Aici a fost un colectiv extraordinar, parcă altfel socializam, şi în unitate, şi în afara ei. Sunt 30 de ani de la înfiinţare, dar parcă prea repede au trecut…”.

Primarul municipiului, prezent şi el la Aeroport, ne-a spus, la rândul lui: „Aceşti oameni minunaţi au fost, şi parte din ei încă sunt, elita Aviaţiei Române. În Caransebeş ei au făcut istorie, s-au împlinit personal şi profesional, au construit, au visat şi au zburat mai aproape de Dumnezeu. Le mulţumim pentru tot ce au făcut şi le urăm ca aripile lor să nu se frângă niciodată!”.

De la Aeroport, aviatorii au fost oaspeţii lui Ioan Cojocariu, care i-a invitat în pitorescul său bordei de pe malul Timişului. „Uitându-ne peste timp, până nu ne împuţinăm prea mult, pentru că sunt 40-50 de colegi care au plecat dintre noi, am zis să ne adunăm de pe unde suntem, cu familii, cu prieteni, şi să ne aducem aminte de tinereţe sau de cât de stângaci eram la pasul de defilare. E o întâlnire de suflet, în primul rând, vrem să dăm un exemplu şi altor regimente care pot să se reunească aşa cum am făcut-o noi astăzi”, a spus fostul maistru militar de la Unitatea Militară 01875.

Bianca METEŞ