Get Adobe Flash player

Acoperământul Maicii Domnului

Înconjuraţi de primejdii de care nu întotdeauna se pot feri, de boli, cutremure sau accidente, oamenii credincioşi Îi cer ocrotire lui Dumnezeu, dar şi sfinţilor Săi. Şi cui să se roage, după Domnul, dacă nu Maicii Sale? Fecioara Maria ne-a luat sub ocrotirea ei de Mamă şi mereu se roagă să ne ierte Dumnezeu şi să ne mai îngăduie pe noi, păcătoşii. Prin apariţia sa în biserica din Vlaherne, când şi-a întins Acoperământul asupra tuturor celor prezenţi la sfânta slujbă, Maica Domnului a dat tuturor un semn al ocrotirii ei.

Se spune că Maica Domnului a ţesut singură hainele Fiului său preaiubit şi pe ale sale. Probabil că Maica Domnului, în smerenia ei, era îmbrăcată modest, asemenea femeilor evreice din antichitate, într-o tunică (rochie) lungă, din ţesătură de lână, nevopsită, legată cu un brâu, şi acoperită cu un văl lung, care se punea şi pe cap (maphorion). Maica Domnului a fost înălţată cu trupul la cer, dar ne-a lăsat, spre mângâiere, preţioasele ei veşminte. Cum au ajuns acestea până la Constantinopol şi la Mănăstirea Vatopedi din Muntele Athos, unde sunt păstrate, nu se mai ştie exact.

Unii spun că împărăteasa Pulheria, soţia împăratului Marcian (450-457), a cerut Patriarhului Iuvenalie al Ierusalimului, în timpul celui de-al patrulea Sinod Ecumenic, ţinut în Calcedon în 451, să îi trimită moaştele Preasfintei Fecioare, pentru a le aşeza în Biserica Vlaherne. Patriarhul i-a răspuns că, după Adormire, Maica Domnului a fost ridicată cu trupul la cer, iar în mormânt au fost găsite doar brâul şi acoperământul ei. Amândouă relicvele au fost aduse în Constantinopol, brâul fiind aşezat la Biserica Chalkoprateia, iar Acoperământul în biserica din Vlaherne.

Alţii spun că brâul nu a fost găsit în mormânt, pentru că Maica Domnului i l-a dat Sfântului Apostol Toma, care prin iconomia lui Dumnezeu nu a fost de faţă la înmormântare.

O altă tradiţie susţine că, atunci când s-a pregătit să plece la Domnul, Maica Domnului şi-a lăsat cu limbă de moarte veşmântul uneia dintre femeile care o slujea. La rândul ei, femeia i l-a lăsat unei fecioare dintre rudele ei, aceasta altei fecioare din neam şi tot aşa, timp de vreo patru sute de ani.

În anul 473, doi fraţi, Galvie şi Candid, nobili ai împăratului de la Constantinopol, Leon cel Mare, au plecat în pelerinaj în Ţara Sfântă. Au ajuns şi ei la căsuţa în care se afla Sfântul Acoperământ şi s-au minunat de mulţimea de pelerini creştini care se rugau şi dormeau în casa unei evreice. Gazda le-a spus, în cele din urmă, că în lădiţă se află Acoperământul Maicii Domnului şi că ea e bătrână, ultima din neam, şi nu mai are cui să-l lase moştenire. Cei doi generali au dormit şi ei o noapte şi au plecat mai departe a doua zi.

Din acest moment nu se mai ştie exact ce s-a întâmplat. Unii spun că cei doi fraţi au luat racla cu ei pe drumul de întoarcere, pentru că bătrâna nu mai avea cui să i-l lase moştenire, alţii, că cei doi l-au luat pe furiş, cerându-i voie Maicii Domnului, înlocuind racla cu o lădiţă asemănătoare, făcută la Ierusalim. Au dus Sfântul Acoperământ în biserica din cartierul Vlaherne, al Constantinopolului.

Maica Domnului le-a dat îngăduinţa să-i mute Sfântul Acoperământ, pentru că prin el a făcut multe minuni de-a lungul vremii. A apărat de multe ori cetatea de năvălirile duşmanilor.

Pe 1 octombrie, Biserica a rânduit sărbătoarea Sfântului Acoperământ, în amintirea arătării Maicii Domnului la biserica din Vlaherne. Era în anul 911, pe vremea împăratului Leon cel Înţelept, şi se făcea priveghere la Biserica Vlaherne, pentru că cetatea era asediată. Între credincioşi se aflau şi Sfântul Andrei cel Nebun întru Hristos şi ucenicul său, Epifanie. Şi ei au văzut-o pe Maica Domnului stând în văzduh şi rugându-se cu lacrimi. În mâini ţinea Sfântul Acoperământ, care strălucea mai tare decât soarele. În jurul ei stăteau îngerii şi sfinţii, Sfântul Ioan Înaintemergătorul şi Sfântul Evanghelist Ioan. Şi cei doi au auzit-o pe Fecioara Maria rugându-se Domnului Hristos pentru oameni şi au văzut-o desfăşurând Acoperământul deasupra tuturor credincioşilor din biserică, zicând următoarele cuvinte:

„Împărate ceresc, primeşte pe omul care Te slăveşte pe Tine şi care cheamă în tot locul preasfânt numele Tău. Şi acolo unde se face pomenirea numelui meu, pe acel loc îl sfinţeşte şi preamăreşte pe cei ce Te slăvesc. Iar rugăciunea celor ce cu dragoste mă cinstesc pe mine, Maica Ta, primeşte-o! Şi din toate nevoile şi răutăţile scoate-i pe aceia!”

Ana PASCU

Traducere