Dr. Horia Radu, noul manager al Spitalului din Caransebeş


Concursul desfăşurat pentru ocuparea postului de manager al Spitalului Municipal de Urgenţă Caransebeş a fost câştigat de un medic chirurg de la Clinica Universitară a Universităţii de Medicină şi Farmacie din Cluj-Napoca, dr. Horia Radu. În urma evaluărilor de la examenul scris, oral şi susţinerea probei de management, membrii comisiei l-au declarat „admis” şi au constatat că acesta îndeplineşte condiţiile pentru un mandat de manager al unităţii spitaliceşti din municipiu, valabil în următoarele 12 luni, până în septembrie 2013. Din comisie au făcut parte reprezentanţi ai Primăriei şi Consiliului Local Caransebeş şi ai Direcţiei Judeţene de Sănătate Publică. „Îl felicit pe câştigătorul concursului, pentru că această funcţie este şi o provocare pentru domnia-sa, deoarece spitalul are o datorie de peste 30 de miliarde de lei către furnizori şi sunt încă multe probleme de rezolvat în această instituţie. Dr. Horia Radu are posibilitatea să se calibreze pe proiectul său de management, deoarece Primăria Caransebeş are un proiect în derulare pentru dotarea spitalului cu aparatură modernă şi reabilitarea unor săli, dar are şi parte de o echipă de cadre medicale de excepţie, care face cinste municipiului nostru şi Banatului de Munte. Îi doresc succes şi sper ca în viitor spitalul să-şi schimbe faţa şi să devină un important centru medical din Banat. În acelaşi timp, mulţumesc şi fostului manager, domnului dr. Gheorghe Borcean, pentru că a condus spitalul într-o perioadă deloc uşoară, în care s-a confruntat cu probleme de finanţare din partea Casei de Sănătate. Sper ca, împreună, cei doi să facă o echipă bună, să coabiteze, astfel încât să aibă de câştigat şi spitalul şi corpul medical şi pacienţii”, a declarat primarul Marcel Vela.

CV-ul dr. Horia Radu este impresionant, el fiind unul dintre pionierii în medicina laparoscopică din România, cel care în 1992 a adus prima casetă didactică din Franţa pentru studenţii medicinişti din Cluj-Napoca, este prim autor la un tratat de specialitate şi, anual, de 15 ani, operează şi la Clinica Universitară din Tuolouse,alături de profesori eminenţi dinFranţa.

Dr. Horia Radu a ajuns la Caransebeş în urma căsătoriei cu fiica unei foste paciente ale sale, o caransebeşeancă pe care a salvat-o de la moarte. Noul manager al spitalului are şi un fiu, pe care îl va creşte împreună cu soţia, pe aceste meleaguri de care, spune el, s-a îndrăgostit.

La concursul pentru ocurarea postului de manager s-au prezentat doi candidaţi: dr. Horia Radu şi dr. Gheorghe Borcean.

Carmen SENCO