Dorin Mişca, noul preşedinte al FC Caransebeş: „Revenirea mea la clubul gugulan este o provocare interesantă”


 

conf presa

Obişnuita conferinţă săptămânală de presă susţinută de staff-ul tehnic al echipei de fotbal FC Caransebeş în fiecare joi a avut de această dată o semnificaţie deosebită. Alături de „principalul” Alin Artimon, au venit la întâlnirea cu ziariştii şi noul director sportiv al clubului gugulan, Dan Avram, precum şi preşedintele executiv Dorin Micşa.

Cele două nume noi au apărut în conducerea clubului din Caransebeş ca urmare a hotărârii Adunării Generale a Acţionarilor de a-l înlocui pe fostul preşedinte Cosmin Popovici, decizie luată la sfârşitul săptămânii trecute.

„Am intrat, cred, într-o situaţie de normalitate. Comitetul director a luat nişte măsuri, dar nu noi suntem importanţi, cei nou-veniţi. Noi am venit să asigurăm un climat propice bunei desfăşurări a ceea ce a mai rămas din campionat, pentru îndeplinirea obiectivului. Suntem amândoi oameni de fotbal şi, împreună cu corpul tehnic, dar în primul rând cu jucătorii, care reprezintă esenţa spectacolului fotbalistic, să punem umărul pentru realizarea a ceea ce şi-a propus acestă mică grupare din Caransebeş, adică rămânerea în Liga a II-a, şi să aducem bucurie numeroşilor spectatori care vin la fiecare meci, aici, pe stadionul din Teiuş. Le adresez invitaţia să vină la jocul de sâmbătă, cu atât mai mult cu cât noi am avut una dintre cele mai ridicate medii de spectatori la meciurile de acasă. Băieţii vor da ultima reprezentaţie oficială din acest sezon şi sperăm să le aducem, cu această ocazie, şi o bucurie celor prezenţi”, a spus Dan Avram.

„Pentru mine este o mare bucurie că am putut să revin în cadrul unui club de Liga a II-a. Am în spate o experienţă destul de mare, pot să zic, la nivel înalt în fotbalul românesc, după 10 ani la Politehnica Timişoara, în care am atins, împreună cu conducerea de atunci a clubului, chiar play-off-ul Champions League. A urmat apoi acea experienţă de un an la Arad, unde, din păcate, datorită problemelor existente acolo, echipa a retrogradat şi este pe cale să dispară, iar această revenire a mea la Caransebeş pot să spun că este o provocare interesantă şi nu am stat absolut deloc pe gânduri când cei de aici m-au contactat şi mi-au propus să vin în conducerea clubului. Eu zic că noi, cei prezenţi în acest moment, aici, cu echipa, fiindcă foarte bine spunea şi domnul Avram, ea e cea mai importantă, şi nu noi, cred, aşadar, că împreună putem face lucruri foarte frumoase aici. Sunt adeptul paşilor mărunţi, este important în primul rând ca sâmbătă, matematic, să fim salvaţi de la retrogradare, după care rodul muncii noastre, zic eu, se va vedea din vară încolo, când ne propunem să îmbunătăţim şi lotul de jucători, şi atingerea unor obiective mai îndrăzneţe decât lupta pentru evitarea retrogradării. Am întâlnit la Caransebeş un grup frumos, în frunte cu domnul primar, care este alături de noi, suporterii sunt alături de această echipă, am mai fost la Caransebeş şi am văzut că au o medie destul de bună pentru Liga a II-a. Putem, cred, să facem lucruri frumoase din vară, dar nu ne gândim acum la asta, ne gândim doar la meciul de sâmbătă, cu Vâlcea, pentru că este cel mai important şi eu cred că la ora 13 ne vom putea bucura de prezenţa Caransebeşului şi la anul în Liga a II-a”, a declarat noul preşedinte executiv, Dorin Micşa.

Antrenorul principal Alin Artimon a vorbit despre întâlnirea de sâmbătă, 2 mai, de pe teren propriu, cu CSM Râmnicu Vâlcea. „Ne aflăm în faţa unui test important, un test al maturităţii, al cărui final trebuie să ne ducă la atingerea obiectivului. Cred că suntem într-un moment de normalitate, acest lucru s-a văzut şi în jocul de la Oradea, şi îmi doresc din suflet ca pe teren propriu să putem demonstra acelaşi lucru, să păstrăm nivelul de motivaţie şi de joc, şi să încheiem aproape un sezon, pentru că mai avem un meci, cu atingerea obiectivului. Nu e un obiectiv măreţ, dar e unul pe care eu sper ca la sfârşitul jocului de sâmbătă să-l ducem la bun sfârşit. Am încredere că atât jucătorii, cât şi staff-ul suntem conştienţi de importanţa meciului, că nu vom exercita mai multă presiune decât e nevoie şi vom şti să gestionăm jocul acesta în mod special, aşa încât la sfârşitul lui să ne atingem obiectivul şi toată lumea să fie mulţumită, şi cei care au investit bani în această echipă, şi cei care au investit suflet, şi cei care au depus efort, să-şi atingă la final ţintele şi să putem face o analiză în timp util pentru ceea ce se doreşte să se întâmple cu acest club. Deocamdată nu e vremea analizelor, ci a rândurilor strânse şi a atingerii obiectivului, iar asta trebuie să plece în special de la noi, antrenorii şi jucătorii, pentru că noi, indiferent ce se întâmplă pe lângă, trebuie să ducem nivelul de joc acolo unde să ne permită să ne exprimăm corect şi să obţinem rezultatele pe care le dorim. Trebuie să ne asumăm responsabilităţi! Să nu visăm, să ne vedem în aceste două zile de muncă, şi abia după aceea să tragem linie”, a spus şi Alin Artimon.

Noul director sportiv, Dan Avram, a adăugat că din campionatul viitor va fi rezolvată şi problema unui sponsor principal, făcând, totodată, apel la foştii jucători potenţi financiar ai Caransebeşului să sprijine echipa.

Sorin ROGOZ