DIICOT-ul, pe urmele unei „Caracatiţe” cu tentacule la Caransebeş!


În cursul săptămânii trecute, procurorii de la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul  Teritorial Mehedinţi, împreună cu ofiţeri de Poliţie judiciară din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Mehedinţi, au efectuat 38 de percheziţii domiciliare în 17 judeţe, două dintre aceste descinderi fiind făcute la Caransebeş. Acţiunea a vizat destructurarea unei grupări infracţionale organizate, specializată în fraude informatice, respectiv acces fără drept la un sistem informatic, modificare de date informatice fără drept, deţinere fără drept de date informatice în scopul săvârşirii de infracţiuni, fals informatic, fraudă informatică, falsificarea instrumentelor de plată electronică, deţinere de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică, efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos şi înşelăciune, toate în formă continuată. Începând din anul 2009 şi până în prezent, prin săvârşirea acestor infracţiuni informatice, membrii grupării au prejudiciat persoane din România, dar şi din multe alte ţări.

Conform DIICOT, zeci de persoane sunt implicate în dosarul de fraudă informatică, activitatea fiind împărţită pe paliere, cu roluri bine stabilite pentru fiecare membru. Astfel, învinuitul T.F.E, din Drobeta Turnu Severin, liderul grupării, împreună cu B.G.N.  şi M.M.D., se ocupa cu obţinerea datelor de identificare ale cărţilor de credit („phishing”), prin interceptarea fără drept a unei transmisii de date  informatice, activitate care poate fi efectuată fie prin intermediul unor programe informatice de tip „keylogger”, fie în interiorul unei reţele de sisteme informatice de tip „sniffer” sau „rat”, prin care se obţin informaţii confidenţiale despre carduri de credit şi care permit accesul şi efectuarea de tranzacţii on-line sau electronice. Pe de altă parte, încă cinci învinuiţi,  împreună cu alte persoane de pe acest palier, aveau rolul de a cumpăra datele de cărţi de credit  de la liderul grupării şi de la învinuita B.G.N.,  obţinute  în mod injust, pe care ulterior le comercializau  la un preţ mai mare decât cel de achiziţie. O parte din membrii grupării falsificau instrumentele de plată electronică  care fie erau folosite personal de către aceştia, prin accesarea  fără drept a unor  sisteme informatice (ATM-uri, cumpărături on-line), fie erau încredinţate altor persoane. Ultimul  palier al grupării infracţionale era reprezentat de cei care, în schimbul unor sume modice, foloseau instrumentele de plată electronică falsificate, obţinute de la persoanele de pe palierul precedent, sumele sau bunurile obţinute fiind remise celor din palierele superioare.

Legătura între membrii grupului infracţional era coordonată de liderul acesteia, T.F.E., şi era realizată on-line prin intermediul aplicaţiilor Yahoo Messenger, Skipe sau a telefoanelor mobile.

În urma percheziţiilor domiciliare, au fost ridicate numeroase medii de stocare a datelor informatice, care urmează a fi expertizate.

Activitatea infracţională a învinuiţilor a vizat peste 25 de ţări, atât din Uniunea Europeană cât şi din afara acesteia, şi se reţine că au fost compromise peste 50.000 de date de cărţi de credit, prejudiciul fiind estimat până în acest moment la 2.500.000 de dolari şi se crede că reţeaua destructurată săptămâna trecută ar fi prejudiciat aproximativ 20.000 de persoane.

Procurorii D.I.IC.O.T au cooperat în instrumentarea cauzei cu United State – Secret Service din cadrul Ambasadei SUA la Bucureşti, fiind sprijiniţi de alte structuri din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, suportul specializat fiind asigurat de către Serviciul Român de Informaţii şi de către Departamentul de Informaţii şi Protecţie Internă.

Bogdan NAUM