Este adevărat că din noianul preocupărilor zilnice nu ne vom desprinde uşor, spre a arunca o privire şi într-un colţ unde stă ascuns frumosul, care uneori îmbracă şi haina artei naive, respectiv aceleia a picturii. Nu putem omite, oricât de pretenţioşi am fi, că pictura naivă, cu tot ceea ce o caracterizează, se impune cu depline drepturi printre elementele care dau culoare griului cotidian şi ne scot, fie şi pentru o clipă, din rutina zilnică. Nu sunt numeroase manifestările de amploare organizate pentru şi în sprijinul difuzării spre publicul larg a virtuţilor acestui gen de artă. Sunt însă cunoscute iniţiative meritorii pe această cale. Aşa am putea numi colecţiile, constituite pe lângă anumite muzee, tabere de creaţie plastică naivă, precum şi expoziţii de largă cuprindere teritorială, organizate de diferite centre.
Mi-a reţinut atenţia, datorită unor afişe şi cataloage care mi-au ajuns în mână, Expoziţia Naţională de Artă Naivă, organizată de Muzeul Ţării Crişurilor din Oradea, în perioada 17 octombrie – 9 noiembrie 2014. Neputând viziona expoziţia şi ca atare fiind departe de clipa contactului vizual şi a sentimentului de apropiere, care îţi dă dreptul să te pronunţi asupra unei lucrări, mă voi rezuma la simpla consemnare a impresiei, poate departe de realitate, pe care ţi-o facilitează reproducerea unui tablou, respectiv a simezelor expoziţiei. Cum era de aşteptat, am putut descifra bogăţia paletei coloristice, precum şi tematica, care se circumscrie în ceea ce numim aria exprimării în pictura naivă. Dar dincolo de reproduceri, articole, caiete şi consemnări de impresii, se cuvine subliniată, chiar cu două linii, iniţiativa ca atare, care a facilitat în capitala Bihorului o expoziţie de mari dimensiuni, capabilă să atragă atenţia, spre a fi vizitată, nu numai localnicilor, ci şi străinilor aflaţi în trecere pe acele meleaguri. Nu va încălzi pe nimeni, sunt convins, gândul meu de felicitare adresat organizatorilor şi nu în ultimul rând aceluia care, nefiind pictor naiv, s-a implicat şi a fost adevărat motor pentru reuşita acestei manifestări de artă naivă, truditorul în acest caz aflându-se în persoana lui Nicolae Stroe. Nu poate fi trecut cu vederea un fapt esenţial legat de calitatea expoziţiei în ansamblu şi este un merit al organizatorului care a ştiut şi a făcut partajarea cuvenită între pictura naivă propriu-zisă, pictura infantilă, precum şi lucrări cu tentă de artă naivă, ale cursanţilor unor şcoli populare de artă. Nu este de neglijat nici faptul că pe simezele expoziţiei, alături de nume bine cunoscute deja, şi-au făcut loc şi lucrări ale unor pictori naivi care acum au dat piept pentru prima dată cu ochiul critic al publicului larg, acela care, în ultima instanţă, hotărăşte valoarea de viitor a unor lucrări, dincolo şi peste notaţiile şi aprecierile criticii elitiste.
Revenind totuşi la meleagurile noastre, să nu uităm că, fiind vorba de pictura naivă, judeţul nostru a avut şi sper că va avea un cuvânt de spus. Aceasta datorită nu numai numărului de artişti activi, ci, pretind eu, în primul rând datorită calităţii lucrărilor cu care s-au prezentat în expoziţii, atât locale, cât şi naţionale, dar mai cu seamă peste hotare, unde pictori naivi din Caraş-Severin au cules numeroase aprecieri, precum şi premii, acordate de jurii de specialitate. Pe marginea acestei idei, a calităţii şi autenticităţii actului artistic, nu trebuie uitat nicio clipă că nu numărul lucrărilor dintr-o expoziţie îşi determină calitatea, ci, în primul rând, calitatea acestora şi apartenenţa la genul artei naive. Nu mă pot abţine a rosti că ar fi mai mult decât folositoare apariţia unei publicaţii, fie ea şi anuală, care să discute, cu competenţă şi sub semnături autorizate, problemele picturii naive. Aş putea fi acuzat că fac din pictura naivă o problemă pe plan naţional. Departe de mine acest gând. Dar să nu uităm nicio clipă că lucrări de pictură naivă fac obiectul unor mari expoziţii, mult apreciate peste hotare, la îndemână fiind ultimele exemple, cum ar fi cele din Franţa, Polonia, Spania, Italia, care s-au bucurat de un real succes din partea vizitatorilor şi îndeosebi a colecţionarilor. În paranteză aş putea sublinia că pictura naivă prezintă un interes nu numai admiratorilor artei naive, ci este apreciată şi luată ca obiect de studiu şi de către exegeţi ai artei culte.
Vor trece poate multe primăveri până când exprimarea frumosului prin mijloacele picturii naive va fi luată în seamă şi aşezată la locul care se cuvine exprimării simţămintelor fără a fi trecute prin filtrul care le sărăcesc de căldura oferită de prima exprimare a bucuriei, poate aşa cum a fost ea percepută de ochiul copilului care a văzut prima floare sau s-a jucat cu prima gâză.
Nu ştiu cât timp va mai trece până să se împlinească cele de mai sus. Sper, însă, să prind ziua în care în toate judeţele să fie deschisă, fie numai într-o singură încăpere, dacă nu într-un muzeu, cel puţin o expoziţie permanentă de pictură naivă, care să fie popularizată corespunzător, aşa cum sunt colecţiile, constituite din donaţii, la muzeele din Caransebeş şi Reşiţa. Ar fi un serviciu adus oamenilor în încercarea de a mai descreţi frunţile şi a împrăştia norii nevăzuţi ai grijilor de fiecare zi, pe care pictura naivă îl tratează cu linii sigure şi culori neamestecate, care reuşesc să transforme necazul în haz.
Adrian STEPAN
