„Desant” gugulan la Timişoara


Sâmbătă, 12 octombrie, Liceul Teoretic „Vlad Ţepeş” din municipiul de pe Bega a găzduit un dublu eveniment cultural. În prima şedinţă de după perioada estivală, Filiala Timişoara a Ligii Scriitorilor din România l-a primit în rândurile ei pe prof. dr. Vasile Pistolea, din comuna Constantin Daicoviciu, în aceeaşi reuniune fiind lansate şi cele două volume de epigrame ale scriitorului caransebeşean Mihail Rădulescu, „Catrene fără recurs” şi „Fără drept de apel”.

Despre cele două cărţi au vorbit Doina Drăgan, preşedintele Filialei Timişoara – Banat a Ligii Scriitorilor, care a spus că, deşi Mihail Rădulescu a pus roba de magistrat în cui, el continuă să judece şi să biciuiască metehnele poporului român, iar colegul şi prietenul său, jurnalistul şi prozatorul Adrian Crânganu, l-a prezentat pe autor ca fiind „rebelul şi nonconformistul de serviciu al societăţii româneşti”.

Despre Vasile Pistolea a vorbit scriitorul Ion Gheorgheosu, din Caransebeş, care a făcut o prezentare a noului membru al Filialei timişorene a L.S.R.

Vasile Pistolea este critic şi istoric literar, eseist, folclorist şi etnolog, doctor în Ştiinţele filologice din anul 2001, cu teza Augustin Buzura şi structurile prozei generaţiei’60”. Debutul şi l-a făcut în ,,Studii de limbă, literatură şi folclor”, vol. III, Reşiţa, 1976, cu textul „O baladă cu valenţe inedite: «Costa Păcurarul»”. Fiind un cadru didactic cu dragoste pentru literatură, s-a apucat să scrie şi să scoată la lumina zilei mai multe volume: „Folclor din comuna Constantin Daicoviciu (Căvăran) şi împrejurimi” (Mâtnicu-Mare, Peştere, Zăgujeni, Prisaca, Ohaba-Mâtnic) în Trandafir cu cranga-n apă(Folclor poetic din Caraş-Severin)”, Reşiţa, 1976; „Du-te, dorule-n pustiu. Cântece de dragoste şi dor (împreună cu N. Mihuţa); „Folclor poetic de pe Valea Timişului, Caraş-Severin. Note preliminare, fişe de autor, indici şi glosar de V. Pistolea”, Reşiţa, 1981; Augustin Buzura. De la romanul existenţialist, la sociografia românească. Eseu monografic”. Editura Hestia, Timişoara, 1993; Fragmentarium. Glose despre orizonturile spiritului creator în cultura română”, Editura Hestia, Timişoara, 1995; Generaţia ’60 şi redescoperirea modernităţii, Editura Timpul, Reşiţa, 2001; Sărbători religioase şi datini la români”, Editura Marineasa, Timişoara, 2006.

Munca lui Vasile Pistolea a fost răsplătită cu numeroase premii: Marele premiu „Sorin Titel”, Premiul Filialei din Timişoara a Uniunii Scriitorilor din România pentru debut în volum, Premiul anual de creaţie PERSONA MAXIMA, acordat de Biblioteca Judeţeană „Paul Iorgovici”, din Reşiţa, sau Marele premiu „Dosoftei”, obţinut la Festivalul internaţional de creaţie literară religioasă „Lumină lină”, decernat de Societatea Culturală „Patrimoniu”.

Din păcate, cel de al cincilea gugulan membru al Ligii Scriitorilor, Nicolae Nicolae, a lipsit de la această reuniune, din motive de sănătate.

Sonia BERGER