Şi „Guardia” a cântat. Însă foarte puţin…


Gloria Reşiţa – CSM Şcolar Reşiţa 0-6 (0-3)

Pe o vreme excelentă pentru fotbal, aproximativ 350 de spectatori au venit vineri, 23 martie, pe stadionul din cartierul reşiţean Lunca Bârzavei, la derby-ul local dintre Gloria şi CSM Şcolar, contând pentru etapa a XVII-a a Ligii a III-a. Începutul meciului a fost dominat de gazdele de la Gloria, însă, uşor-uşor, echipa-fanion a Reşiţei a echilibrat jocul şi, în minutul 5, Fedor a prins un şut bun de la 17 metri, însă mingea a trecut puţin pe lângă poarta apărată de Argane. În minutul 12, Oncică a pătruns pe partea stângă, a centrat la linia careului mic, însă Argane i-a suflat cu vârful degetelor mingea lui Loba.

Oaspeţii au continuat să atace, iar în minutul 27, Fedor a centrat de pe stânga, balonul a ajuns la Breşeni, însă şutul acestuia, de la 18 metri, a trecut pe lângă poartă. Gloria a ripostat în minutul 31, cu un contraatac, însă centrarea de pe dreapta a lui Beloaia a fost reţinută de goal-keepr-ul oaspeţilor, Haidău.

Scorul a fost deschis în minutul 35, la o fază în care Beloescu a pătruns pe dreapta, a întors fundaşii gazdelor, a centrat din careu până la Oncică, iar acesta a pus latul de la 6 metri, făcând inutilă intervenţia lui Argane. Înainte de pauză lucrurile au început să se precipite, astfel, în minutul 39, Beloaia l-a angajat în careu pe Jeler, însă şutul acestuia nu a nimerit poarta oaspeţilor. În minutul 41 putea fi 2-0, însă Argane a scos spectaculos, cu piciorul, şutul de la 8 metri expediat de Biţiş. Tabela de marcaj avea să se modifice, totuşi, trei minute mai târziu, în urma unei faze în care Fedor a pătruns pe stânga, a centrat în careu, Juravete a oprit mingea la 8 metri, pentru C. Doană, care l-a executat, cu latul, pe Argane, trimiţând plasat, lângă bară. Scorul pauzei a fost stabilit în ultimul minut al primei reprize, când C. Doană a bătut un corner de pe stânga, mingea, deviată cu capul, a ajuns la Biţiş, care, de la 18 metri, a tras lângă bara din stânga a porţii lui Argane, obligându-l pe acesta să scoată, pentru a treia oară, mingea din plasă.

După reluare, la adăpostul avantajului luat în prima parte a meciului, oaspeţii nu au mai forţat, ambele echipe efectuând mai multe schimbări. Prima fază cu adevărat importantă, şi care a şi adus golul cu numărul patru, s-a consumat în minutul 72, când Biţiş a prins un şut de excepţie, de la 20 de metri, trimiţând balonul cu efect, în vinclul din stânga al porţii lui Argane.

Oaspeţii şi-au continuat asaltul asupra porţii adverse, iar în minutul 77, Beloescu, angajat excelent în adâncime, a tras de la doar 10 metri, însă Argane a reuşit să respingă. Biţiş şi-a continuat recitalul de goluri, astfel că, în minutul 82, servit bine de Breşeni, care a centrat de pe stânga, a înscris de la 10 metri, din cădere, şutând fără speranţe pentru Argane.

Acela a şi fost momentul în care galeria oaspeţilor, „Guardia Rosso-Nera”, a început să cânte, ţinându-se de promisiunea făcută înainte de meci, conform căreia nu vor încuraja echipa decât de la cinci goluri în sus. În minutul 88, Argane i-a refuzat fostului său coechipier golul, intervenind spectaculos la şutul sănătos şi bine plasat trimis de Oncică, de la 18 metri. Scorul final a fost stabilit de Breşneni, în minutul 89, când, după executarea unui corner de pe dreapta, mingea a traversat careul gazdelor, a ajuns la Breşeni, iar de la 18 metri, acesta a prins un şut excelent, cu boltă, la colţul lung, înscriind un gol care poate rivaliza cu cel al lui Biţiş, din minutul 72.

Gloria: Argane, Vijulie, Feleagă, Negrei (min. 63, Nicolicea), Gruescu (50, Bulzu), Marinaş, Ursu, Stănucă, Marta, Beloaia (90, Goiţi), Jeler (70, Guduleasa); rezerve: Kincses, Cheda, Grumeza. Antrenori: Silviu Izvernar, Dănuţ Boltaşiu.

CSM Şcolar: Haidău, Pitaru (54, Gurici), C. Pop (75, M. Pop), Fedor, R. Uţiu, Breşneni, C. Doană (64, Beică), Oncică, Beloescu, Biţiş, Loba (40, Juravete), rezervă: Toader. Antrenori: Leontin Doană, Arpad Dosza.

A arbitrat la centru Alin Croitoru, asistat la cele două linii de Alexandru Mihăilă şi Ionuţ Zaharioiu, toţi din Râmnicu Vâlcea.

Observatori: Ioan Bogdan (Arad) şi Cornel Avram (Timişoara).