De la cei mari, cu dragoste, pentru cei mici


În fiecare an, în prima zi de vară se celebrează Ziua Internaţională a Copilului, prilej de a sărbători cea mai frumoasă perioadă din viaţa fiecărui om – copilăria, de a oferi sprijin copiilor, de a-i aprecia şi de a promova bunăstarea copiilor din toată lumea. 1 Iunie, Ziua Internaţională a Copilului, este ziua în care revenim cu toţii la momentele tandre şi plăcute ale copilăriei inocente, alături de generaţia în creştere. Este ziua în care încercăm încă o dată să conştientizăm că interesul pentru copil trebuie să fie unul prioritar şi că toţi copiii au nevoie de sprijinul şi atenţia noastră, zi de zi. Organizaţia de Tineret a Partidului Naţional Liberal, Filiala Caransebeş, a sărbătorit acestă zi alături de cei 43 de micuți care locuiesc și se formează la Centrul de Plasament Casa Noastră” de la Zăgujeni, oferindu-le o mulţime de cadouri şi surprize dulci, ne-au informat președintele TNL Caransebeş, Dumitru Rujan, şi Daniel Sebastian Ştefănuţi, prim-vicepreședintele formaţiunii. (B. Naum)