„Dacă se-nchide Combinatul, Valea Bistrei va fi o Vale a Plângerii…”


La mijlocul săptămânii trecute, în 20 martie, departamentul Resurse Umane din cadrul Combinatului Mechel Oţelu Roşu a început întocmirea unor notificări pentru cele 30 de zile de preaviz, acordate, conform legii, înaintea concedierii unui număr de 430 de angajaţi. În cazul în care cei care urmau să fie notificaţi ar fi intrat în şomaj, la Ductil Oţelu Roşu ar mai fi rămas să muncească aproximativ 30 de oameni.

Aflând despre acest lucru, liderul sindicatului din societate, Victor Sabău, a reuşit să stopeze pe moment demersul, deoarece, susţinea el, în notificările întocmite nu se amintea niciun cuvânt despre cele trei salarii compensatorii acordate celor disponibilizaţi. El a reunit Consiliul de conducere al Sindicatului Ductil, care a decis să se treacă la manifestări de protest. „Este cert că în procedura de insolvenţă nu este obligatorie acordarea plăţilor amintite, dar 430 de oameni nu pot pleca în şomaj astfel. În plus, situaţia celor disponibilizaţi nu poate fi reglementată cu un simplu curs de recalificare, pentru că societatea a fost cel mai mare angajator în oraş. Am întocmit o Adresă pentru conducere, dar şi pentru autorităţi şi alţi factori implicaţi. Înţelegem faptul că doar conducerea societăţii, cu acordul administratorului judiciar, poate decide acordarea plăţilor la concedieri, dar economia din zonă nu poate îngloba forţa de muncă la care Mechel renunţă”, spunea atunci Victor Sabău. Prin urmare, începând de luni, 25 martie, şi până joi, 28 martie, sindicaliştii au pichetat zilnic sediul societăţii, având aprobările necesare de la autorităţile locale.

Astfel, luni, 25 martie, la primele ore ale dimineţii, aproximativ 200 de siderurgişti „înarmaţi” cu pancarte, steaguri tricolore şi fluiere, s-au adunat în faţa sediului administrativ al societăţii, solicitând să discute cu directorul general al Punctului de lucru Oţelu Roşu, Serghei Priluţki. Vestea că acesta refuză orice dialog cu reprezentanţii sindicatului atâta timp cât în zonă se află presa i-a înfuriat pe protestatari, care au început să scandeze „Hoţii, hoţii!”, „Vrem să muncim, nu să cerşim!” sau „România, trezeşte-te!”. În cele din urmă, Serghei Priluţki a acceptat să primească în sediu o delegaţie de 10 sindicalişti, cărora li s-a alăturat şi liderul Cartel Alfa Caraş-Severin, Marian Apostol.

„Suntem sclavi în propria ţară, pentru că Statul Român a permis acestor mafioţi să ne ia locurile de muncă. Când au plecat, italienii au lăsat totul la cheie. Ei au tăiat şi au topit tot”, s-au auzit murmure din mulţime. „Dacă se închide Combinatul, toată Valea Bistrei va fi o Vale a Plângerii. Când au venit, ruşii au călcat pe covorul roşu. Acum nu ştiu pe unde să se mai ascundă”, a spus altcineva.

La ieşirea de la întrevederea avută cu administratorul Serghei Priluţki, liderul sindical de la Ductil i-a informat pe cei prezenţi despre subiectele pe marginea cărora s-a discutat în sediul administrativ, moment în care în mijlocul protestatarilor a venit şi primarul oraşului Oţelu Roşu, Luca Mălăiescu. Victor Sabău le-a comunicat siderurgiştilor că societatea este în insolvenţă, conducerea administrativă optând pentru o reorganizare a Combinatului de pe Valea Bistrei, fără a putea însă preciza o dată exactă de la care va putea fi reluată activitatea. „Suntem condiţionaţi de cererea de pe piaţa de oţel, de cei de la Târgovişte, şi, în funcţie de cum vor face sau nu ei faţă cererilor, vom începe şi noi lucrul. Poate să fie mai devreme, poate să fie mai târziu. Ideea este că această societate e propusă pentru a intra în conservare”, a mai spus liderul Sindicatului Ductil.

Prezent şi el la discuţii, Marian Apostol le-a spus celor prezenţi că în momentul de faţă este prea devreme pentru administraţia Combinatului să spună dacă societatea va rămâne în conservare sau se va închide. Pe fondul situaţiei care se înregistrează la ora actuală pe piaţa siderurgiei, Grupul Mechel speră să facă faţă cu producţia de la Târgovişte, însă, în condiţiile în care piaţa metalurgiei se va dezvolta, se va avea în vedere repornirea Combinatului de la Oţelu Roşu. „Prima prioritate este să dăm speranţa repornirii activităţii aici, în Combinat. Dacă nu acum, măcar să stabilim un program de conservare şi, ulterior, de repornire a activităţii. Eu nu vorbesc de Mechel, ci cu o altă societate comercială, indiferent care. A doua problemă ar fi că în situaţia în care se are în vedere disponibilizarea salariaţilor, atunci automat să se aplice prevederile Contractului Colectiv de Muncă, asta însemnând trei salarii compensatorii pentru fiecare angajat disponibilizat. Important e ca tot ce se întâmplă în aceste zile să aibă ca finalitate un Protocol în care să fie menţionat foarte clar ce se va întâmpla într-o perioadă scurtă, medie sau lungă de timp, cu această societate şi, în principal, cu salariaţii ei”. Liderul Cartel Alfa Caraş-Severin a mai propus să se ia legătura cu Prefectura, pentru a-i introduce în discuţie, ca mediatori, pe reprezentanţii Guvernului.

Ultimul care le-a vorbit celor prezenţi a fost primarul oraşului, Luca Mălăiescu. „Nu trebuie să încetăm cu presiunile asupra Concernului Mechel, până când nu se va lua hotărârea, sperăm noi, benefică pentru Oţelu Roşu, de repornire a Combinatului. Vreau să vă spun că sunt alături de dumneavoastră şi că politicienii, totuşi, nu dorm. Nu trebuie să politizăm situaţia existentă la Ductil, la Bucureşti se cunoaşte faptul că acest Combinat este cel mai important angajator din zonă, nu doar pentru Oţelu Roşu, şi în perioada următoare vom întreprinde măsuri care îi vizează şi pe guvernanţi. Situaţia e gravă nu numai datorită faptului că atâţia oameni vor rămâne fără serviciu, dar oraşul nostru va suferi, în perioada imediar următoare, din toate punctele de vedere. Partea economică a oraşului va fi lipsită de fondurile care intrau în oraş… Şi bugetul local va suferi, deoarece de la Mechel intrau anual 180.000 de lei (1,8 miliarde de lei vechi). Voi fi alături de dumneavoastră în fiecare zi şi voi face tot posibilul ca, în cel mai scurt timp, să avem o veste bună pentru oraş, pentru noi toţi”.

Adrian CRÂNGANU