Curse de pasageri pe Aeroportul Caransebeş?


Recent înfiinţata Unitate Specială de Aviaţie din cadrul Ministerului Afacerilor Interne a revigorat activitatea aeronautică pe Aeroportul Caransebeş, însă, din păcate, datorită faptului că obiectivul a fost, ani buni, lăsat în paragină, aici nu se pot efectua zboruri pe timp de noapte sau în condiţii de vizibilitate scăzută. În aceste condiţii, pentru rezolvarea problemei, autorităţile s-au gândit la instalarea pe pistă a unui sistem de balizaj.

„Încercăm să realizăm acum un parteneriat cu Consiliul Judeţean şi cu deţinătorul aeroportului, fie prin cheltuială proprie, fie prin accesarea unor fonduri. Dorim să facem un sistem de balizajpe aeroport, astfel încât elicopterele şi avioanele să poată ateriza aici atât noaptea, cât şi în condiţii de ceaţă”, a declarat Marcel Vela, primarul municipiului Caransebeş. 

Edilul a mai adăugat că sistemul de iluminat nocturn va fi util atât agentului economic ce administrează aeroportul, cât şi ROMATSA. „Cu un sistem de balizaj funcţional, nu mai rămâne decât să se găsească operatorul care să aducă pe Caransebeşcurse aeriene. Criza a decantat agenţii economici, au apărut privaţi care operează cu zboruri low-cost şi nu este exclus ca aceştia să dorească să vină şi aici, dacă le vom oferi condiţiile necesare, adică turn de control, balizaj şi alte facilităţi. Cred că aeroportul din Caransebeşare potenţialul pentru curse de pasageri”, a mai spus Marcel Vela.

Mădălina DOMAN