CSŞ Caransebeş va juca în Balta Sărată



În ultima şedinţă, consilierii locali au aprobat darea în folosinţă gratuită, timp de un an, către Clubul Sportiv Şcolar Caransebeş, a stadionului din Balta Sărată, pentru ca elevii să-şi poată desfăşura activităţile în acel spaţiu.
În solicitarea adresată Primăriei municipiului, conducerea CSŞ Caransebeş precizează că respectivul spaţiu a fost administrat de această unitate din anul 2005, drept obţinut prin Hotărâre de consiliu local, însă acest drept a încetat în luna noiembrie 2019. În toată această perioadă de 14 ani, CSŞ a făcut numeroase investiţii şi a executat reparaţii la stadion, acesta fiind folosit de toate echipele de fotbal din municipiu, iar componenţii acestor formaţii provin, în marea lor majoritate, din pepiniera Clubului Sportiv Şcolar Caransebeş.
În plus, se mai specifică în cererea adresată municipalităţii, pentru a putea participa la competiţiile oficiale organizate de Federaţia Română de Fotbal, clubul trebuie să îndeplinească anumite condiţii de înscriere, printre care şi deţinerea sau dreptul de folosinţă gratuită a unui spaţiu adecvat pentru desfăşurarea activităţilor specifice. (S. Rogoz)