Cresc investiţiile la Fârliug!


După ce, la sfârşitul lunii august, la Fârliug s-a inaugurat o brutărie care produce câteva sute de pâini pe zi, dar şi alte specialităţi de panificaţie, investiţia adăugându-se unui service auto şi unei staţii de benzină care funcţionează în localitate, iată că în comună se pun bazele unui nou obiectiv. Conform declaraţiilor primarului Ioan Borduz, aici se lucrează la o ciupercărie şi o fabrică de conserve, valoarea investiţiei depăşind jumătate de milion de euro.

Toate aceste firme înfiinţate în ultima perioadă în comuna noastră fac ca localnicii care doresc să lucreze să nu mai fie nevoiţi să facă naveta la Reşiţa sau la Lugoj, având posibilitatea de a munci de-acum aproape de casă, un lucru greu de imaginat în urmă cu câţiva ani”, a declarat edilul comunei Fârliug, Ioan Borduz, cel care a sprijinit înfiinţarea acestor societăţi. (B. Naum)